Vestea săptămânii de la Electrica România. Decizia luată la început de 2023

de: Stan Nicu
22 03. 2023

Este vestea săptămânii de la Electrica România după ce s-a aflat decizia luată la început de 2023. Electrica a făcut un împrumut care va sprijini finanțarea necesarului de lichidități al operatorului. La cât se ridică împrumutul, vedeți în rândurile de mai jos.

Vestea săptămânii vine de la Electrica România. Ce decizie a luat

Electrica, prin operatorul Distribuție Energie Electrică România (DEER), a încheiat un contract de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în valoare de 180 de milioane lei.

Împrumutul este garantat de compania mamă, Electrica, va fi folosit la sprijinirea finanțării necesarului de lichidități al operatorului.

Grupul Electrica, despre împrumut

„Grupul Electrica, prin operatorul Distribuție Energie Electrică România (DEER), a încheiat un contract de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Împrumutul de 180 de milioane lei, garantat de compania mamă, Electrica, va sprijini finanțarea necesarului de lichidități al operatorului. DEER va continua activitatea de distribuție de energie electrică către consumatorii români fără întreruperi și, totodată, va continua investițiile în rețeaua de electricitate pentru a asigura integrarea producției suplimentare de energie regenerabilă”, anunță compania.

Electrica, jucător-cheie pe piața energiei

De asemenea, grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din țara noastră, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice, anunță News.ro.

„Având în vedere strategia de diversificare a surselor de finanțare de la nivelul Grupului Electrica în contextul finanțării activității curente, a prefinanțării schemei de sprijin, dar și a finanțării oportunităților de dezvoltare a afacerii, precum și a planurilor de investiție în rețeaua de distribuție, continuarea parteneriatului cu BERD ne permite, prin acest nou credit la termen, să refinanțăm o parte din diferența de preț a energiei electrice pentru CPT cu o maturitate de 5 ani, aliniată cu recuperarea acestei diferențe prin tarife așa cum este prevăzută prin OUG 153/2022. BERD rămâne unul din partenerii strategici al Grupului Electrica, fiind alături de noi încă de la listare”, a declarat Alexandru Chiriță, Director General Electrica.

Câți utilizatori are Electrica

Grupul Electrica pune la dispoziție servicii pentru circa 3,9 milioane de utilizatori și are o arie de cuprindere națională, care acoperă 18 județe din trei zone geografice pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii Românii pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica a devenit o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din țară.