Vestea momentului pentru românii care au apartamente construite înainte de 1977. Se întâmplă chiar acum

de: Stan Nicu
04 03. 2023

Este vestea momentului pentru românii care au apartamente construite înainte de 1977. Se întâmplă chiar acum, iar anunțul a fost făcut, vineri, 3 martie, de şeful Departamentului Urbanism din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, Bogdan Suditu.

Este vestea momentului pentru românii care au apartamente construite înainte de 1968. Ce se întâmplă

Autoritățile din România, din cauza tragediei care a avut loc în Turcia și Siria, provocată de cele două cutremure devastatoare, încearcă să evite o astfel de nenorocire care ar putea avea loc în țara noastră în urma unui seism de mare intensitate.

Astfel, primele evaluări în regim rapid pentru clădirile din București ar urma să fie demarate până în luna septembrie.

Cu ce clădiri vor începe verificările

Primele clădirile care vor fi verificate sunt blocurile cu cel puţin trei etaje construite înainte de 1968, precum şi construcţiile cu funcţiuni în domeniul educaţiei şi al sănătăţii, școli, spitale

Anunțul au fost făcut de şeful Departamentului Urbanism din cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti, Bogdan Suditu, la sfârșitul unor discuţii tehnice la care au participat reprezentanţi ai PMB, ai Primăriilor de sector, ai Ministerului Dezvoltării, ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ai Universităţii Tehnice de Construcţii, precum şi ai unor ONG-uri.

10000 de clădiri sunt construite înainte de 1968 în București

Astfel, Bogdan Suditu a precizat că deşi cele 10.000 de blocuri construite înainte de 1968 îndeplinesc condițiile în vederea evaluării rapide, ele nu sunt în mod obligatoriu vulnerabile. Acesta a mai precizat că în cadrul evaluării vizuale rapide va avea un rol important tipul de structură al clădirilor.

„Sunt foarte vulnerabile clădirile cu parterul flexibil. Şi atunci, cunoscând informaţiile astea din surse oficiale, chiar dacă au fost anvelopate, dacă o clădire este cu parter flexibil, un bloc care la parter are magazine, nu trebuie neapărat să vedem o crăpătură ca să înţelegem că este potenţial vulnerabilă”, a afirmat Bogdan Suditu.

Datele vor fi strânse de la toți participanții

Acesta a mai spus că vor fi coroborate datele deţinute de către autorităţile locale şi cele centrale, de către Universitatea Tehnică, dar şi de către ONG-uri.

Pentru început, urmează să fie colectate informaţiile referitoare la clădirile P+3 cu cel puţin zece apartamente, construite înainte de 1968.

Se va face o hartă a clădirilor verificate

Timp de o lună, aceste informaţii vor fi introduse într-o hartă a clădirilor, iar evaluările vizuale vor începe până în luna septembrie.

În plus, urmează să se elaboreze o hotărâre de Consiliu General cu privire la partajarea responsabilităţilor între Primăria Capitalei şi Primăriile de sector.

Este probabil ca Primăria Capitalei să se ocupe de zonele construire protejate, iar sectoarele să gestioneze situaţia în celelalte.

Cât le-ar lua la 100 de ingineri să facă verificările

„Am avut un scenariu propus din partea colegilor ingineri, care spuneau că o sută de ingineri, în două luni şi jumătate, pot realiza evaluările acestor 10.000 de clădiri. Să le vedem unde sunt situate, în aşa fel încât să prioritizăm această evaluare vizuală rapidă.

S-a discutat despre criterii, pentru că Bucureştiul este foarte mare. Realizarea acestei etape de evaluare vizuală rapidă trebuie să fie partajată între PMB, respectiv Primăriile de sector”, a explicat Bogdan Suditu.