Vestea momentului despre vaccinarea din România. Ce a anunțat Valeriu Gheorghiță
Valeriu Gheorghiță vine cu un anunț despre vaccinarea din România. Această decizie a venit în urma rezultatelor bune din acest maraton de administrare a serului împotriva COVID-19.
Valeriu Gheorghiță, anunț despre vaccinarea din România
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a anunțat recent că până la finele anului fiecare săptămâna va fi încheiată cu un maraton de vaccinare în București. De asemenea, urmează să fie câte un centru în fiecare sector din Capitală.
Valeriu Gheorghiță a afirmat în cursul zilei de marți în cadrul unei conferințe de presă că aceste centre nu vor avea program non-stop. Cel mai probabil programul va fi cuprins între orele 08:24.
Această decizie vine ca urmare a cifrelor record de vaccinare din maratonul din valul 4, după anunțarea noilor restricții mai dure decât cele de până acum pentru cetățeni. Centrele urmează să fie anunțate în zilele următoare de către autorităților.
“Ţinând cont de această adresabilitate în creştere a persoanelor pentru vaccinarea, am decis ca pentru municipiul Bucureşti la fiecare final de săptămână până la încheierea anului să organizăm un astfel de maraton de vaccinare într-un centru de vaccinare din fiecare sector.
Practic, care să asigure o accesibilitate după un program prelungit al persoanelor la vaccinare. în următoarele zile vom anunţa care sunt centrele în care vom avea un program prelungit.
Ceea ce noi am propus este să avem un program de la 8 dimineaţa până la 12 noaptea, iar pe perioada nopţii să fie perioada în care să asigurăm igienizarea încăperilor şi numărul de persoane, din ce am observat noi, care vin în intervalul 12 noaptea 8 dimineaţă este semnificativ mai scăzut şi atunci probabil că aceste centre vor funcţiona cu program prelungit şi nu vor fi 24 de ore din 24”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
„Aceeaşi abordare aş lansa-o către celelalte judeţe”
De asemenea, acesta consideră că același lucru trebuie făcut și în marile orașe pentru ca România să depășească într-un final acest scenariu sumbru în care se află, mai cu seamă în centrele universitare unde există personal voluntar – studenți, rezidenți în cadrul unor programe/proiecte.
„Aceeaşi abordare aş lansa-o către celelalte judeţe, în mod deosebit către marile aglomerări urbane, către oraşele mari, pentru a organiza la sfârşitul fiecărei săptămâni cel puţin un centru de vaccinare care să aibă un program prelungit şi care să permită vaccinarea cu un program flexibil şi a unui număr cât mai mare de persoane mai ales în centrelele universitare, unde există personal voluntar, studenţi, rezidenţi în cadrul acestor programe şi proiecte”, a mai declarat acesta.