Vestea fantasmagorică pentru români anunțată cu aplomb de Florin Cîțu: ”Așa cum am promis”

de: Ștefan R. Apostol
28 10. 2021

În acești aproape doi de pandemie România a trecut prin foc și sabie. De la numărul mare de cazuri de infectări și până la criza economică și politică, România e intrat într-un declin considerabil. Prețurile au explodat, leul se depreciază, dar fostul premier Florin Cîțu anunță creșteri economice record și un deficit bugetar mai mic. Dar realitatea din buzunarul românilor e cu totul alta.

Florin Cîțu și ale sale „ideas vanitas”

România anului 2021 trece printr-o criză economică generalizată. Explozia prețurilor, începând de la carburanți, unde avem prețuri record istorice, la prețurie cu amănuntul și explozia facturilor la serviciile oferite de furnizorii de energie și gaze, toate se resimt acut în buzunarele românilor.

În același timp, ca urmare a împrumuturilor făcute anul trecut, în perioada de pandemie, de ministrul de finanțe Florin Cîțu, cumulate cu cele de anul ăsta, aprobate de premierul Florin Cîțu, datoria externă a României a crescut cu 6 miliarde de euro între ianuarie și iulie 2021.

„Am promis la începutul anului creștere economică record”

Alte date, la fel de „pozitive”, arată că deficitul de cont curent a crescut și el, între ianuarie – iunie 2021,la 73,5%. Procentul este mai mare decât deficitul cumulativ al aceleiași perioade de anul trecut, de la 4,1 miliarde de euro la 7 miliarde de euro, și va depăși cel mai probabil pragul de 6% din PIB în acest an, potrivit Consiliului Fiscal. Cu toate astea, fostul ministru de finanțe și fost premier, Florin Cîțu, declară că avem o creștere economică record și un deficit bugetar mic.

„Am promis la începutul anului creștere economică record și un deficit bugetar mai mic că urmare a creșterii veniturilor bugetare, fară să creștem taxe, și controlul cheltuielilor bugetare. Asta am făcut. Execuția bugetară la 9 luni de zile arată că într-o perioadă foarte scurtă de timp am pus economia României pe drumul corect, în ciuda diverselor turbulențe cu care țara se confruntă.

În această perioadă am reușit reducerea deficitului bugetar cu 2,6 puncte procentuale din PIB în raport cu perioada similară a anului trecut. Am făcut această ajustare reușind atât creșterea veniturilor, cât și reducerea cheltuielilor, făcând în același timp plăți excepționale de 10,4 miliarde lei generate de epidemia COVID-19.”, scrie Florin Cîțu pe Facebook.

Economia încotro? România este pe muchie de cuțit

Filosofii greci, precum Xenofon (430-354 î.Hr), spuneau că economia unui stat este știința care ajută omul să-și mărească avuția. Dacă ar mai trăi astăzi Xenofon, și ar face-o în România, și-ar pune întrebarea „Ubi oeconomia Romaniae?” (Economia României încotro?).

Datele de la finele lunii trecute arată că deficitul comercial în primele șase luni sa lărgit la 10,659 miliarde de euro, de la 1,977 miliarde de euro. Și în acest caz creșterea este mai mare decât perioada de anul trecut. Între ianuarie – iunie 2021, exporturile au însumat 36,168 miliarde de euro, în timp ce importurile au constituit 46,828 miliarde de euro.

Florin Cîțu: „Economia României crește”

Deși realitatea din buzunarele românilor este cu totul alta, declarațiile premierului interimar Florin Cîțu, par dintr-o altă lume, iar reacțiile internauților sunt pe măsura celor declarate de acesta într-o amplă postare pe rețelele de socializare. Același Florin Cîțu își continuă laudatio pe Facebook, declarând că „economia României crește, parametrii economici generali se îmbunătățesc”.

„În această perioadă am reușit reducerea deficitului bugetar cu 2,6 puncte procentuale din PIB în raport cu perioada similară a anului trecut. Am făcut această ajustare reușind atât creșterea veniturilor, cât și reducerea cheltuielilor, făcând în același timp plăți excepționale de 10,4 miliarde lei generate de epidemia COVID-19.

Într-o perioadă de pandemie care a continuat să afecteze activitățile economice, am înregistrat o creștere a veniturilor bugetare cu 1,4 puncte procentuale din PIB față de primele 9 luni ale anului trecut doar prin conformare voluntară și prin absorbție de fonduri europene.

(..) Economia României crește, parametrii economici generali se îmbunătățesc, iar acum avem nevoie de maturitate politică pentru a susține trendul pozitiv.”, mai spune Florin Cîțu.