Vestea așteptată de milioane de pensionari! Ce se întâmplă în toamnă
Proiectul pentru majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie va fi prezentat, în mai multe scenarii de lucru de către Florin Cîțu, aflat în fruntea Ministerului Finanțelor, către Guvernul Orban, care urmează să ia o hotărâre în acest sens, a declarant astăzi Cîțu.
„Va fi o decizie politică“
Florin Cîțu a mai afirmat că scenariile vor ține de „evoluția încasărilor la buget“, însă că „decizia va fi una politică referitoare la creșterea pensiilor“, transmițând prin aceasta că ceea ce se va hotărî nu ține întru totul de el și că nu el va avea ultimul cuvânt de spus.
Ministrul Finanțelor a ținut însă să dea asigurări că Executivul Orban a avut până acum o guvernare responsabilă în raport cu „piețele și investitorii“, sugestia fiind că la fel se va proceda și în privința măririi pensiilor, în mod responsabil, și că atât pensionarii, cât și cei care mai au înainte zeci de ani de muncă nu au de ce să se îngrijoreze din partea Cabinetului:
„Tot ceea ce am făcut până acum a fost să evităm reducerea ratingului de țară. Toate măsurile pe care le-am luat au fost să arătăm că suntem un guvern responsabil care administrează taxele țării“, a declarat șeful de la Finanțe.
De altfel, președintele țării a promis că îi va ruga pe cei aflați la guvernare să țină cont, când se vor apleca asupra chestiunii măririi pensiilor, că persoanele vizate sunt și vulnerabile, și dezavantajate deseori.
Vor crește sau nu vor crește taxele
De asemenea, oficialul de la Finanțe a mai dat asigurări că impozitarea nu va crește, întrucât „ar fi sinucidere să creștem taxele, indiferent de sector“, după ce reporterii l-au chestionat dacă aceasta ar fi o variantă pentru a mări încasările bugetului care suferă de deficit.
În contra-pondere, însă nici micșorarea taxelor nu ar fi o variantă, a transmis Florin Cîțu, date fiind condițiile deficitului aflat în creștere.