Veste proastă pentru șoferii din România. Ce se întâmplă cu Autostrada Soarelui în următorii doi ani
Șoferii din România mai primesc o veste proastă. Autostrada Soarelui se transformă în șantier. Lucrările de reparație vor dura doi ani și vor costa 20 de milioane de euro. Pentru a nu îngreuna foarte mult circulația autoturismelor, se va lucra pe sectoare restrânse.
Autostrada Soarelui se transformă în șantier. Lucrările vor dura doi ani
„Lucrările nu au început de-a valma pe ambele căi. Am decis să lucrăm pe sectoare restrânse, câte unul pe rând. În prezent, se lucrează pe un sector de 7 kilometri, între kilometrul 20-500 şi 27-500 pe sensul Bucureşti – Constanţa. Lucrările vor continua până în vara viitoare, când vor fi oprite din nou pe parcursul sezonului estival. De altfel, se lucrează pe Autostrada Soarelui şi în alte zone, inclusiv la kilometrii 103 şi 105. În zonele vizate de lucrări, vor fi şi restricţii de viteză de până la 60 de kilometri la oră. Vor continua şi lucrările de întreţinere curentă care au fost stopate, însemnând asfaltări, plombări, înlocuiri de parapete”, au anunțat reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) București.
Se lucrează şi între kilometrii 12 şi 36 pe tronsonul dintre Bucureşti şi Fundulea. Reprezentanții DRPD București susțin că aceste lucrări vor fi finalizate până la sfârșitul anului. Lucrările sunt împărțite în două loturi, după cum urmează:
- Lotul 1: 1 km (12+000 – km 24+000) Calea 1 şi 2, are o lungime de 12 km, şi va fi executat de S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. Costurile se ridică la 41,7 milioane de lei fără TVA
- Lotul 2: km (24+000 – km 36+000) Calea 1 şi 2, tot în lungime de 12 km, va fi executat de S.C. SAGA BUSINESS CONSTRUCT S.R. Costurile se ridică la 44,9 milioane de lei fără TVA
Pe durata executării lucrărilor pe Autostrada Soarelui, de la km 19+800-km 27+200 se circulă deviat pe calea 2, în dublu sens.
În acest moment, până la kilometrul 40 al Autostrăzii Soarelui, asfaltul este într-o stare extrem de proastă, deși au trecut doar 15 ani din momentul inaugurării.