Ordonanța care majorează impozitele românilor, adoptată de Senat. Cât vom plăti din ianuarie 2023
Este veste proastă pentru români. Astăzi Senatul a votat proiectul de modifcare pentru ordonanța care majorează impozitele românilor. S-a dat legea, astfel că s-a aflat cu cât vor crește impozitele pe apartamente. De parcă nu era de ajuns scumpirea energiei electrice, a gazelor, a alimentelor, a carburanților, acum românii vor trebui să plătească mai mult și pentru casele în care stau.
Update 12 octombrie 2022. Au fost adoptate în Senat modificările la ordonanța care majorează impozitele românilor
Ceea ce se temeau românii s-a întâmplat, în cele din urmă astăzi. Senatul a adoptat modificările la Ordonanța cre stabilește cuantumul taqxelor și impozitelor pentru case, terenuri, locuințe.
Noile modificări la ordonanța care majorează impozitele românilor au trecut de Senat. S-a votat cu 67 de voturi „pentru”, 37 „împotrivă” și o abținere.
Deși se dorea și modificarea cotelor de impozitare, acestea au rămas în conținutul ordonanței, ca și până acum, adică între 0,08 şi 0,2%. Ceea ce s-a modificat totuși, este valoarea impozabilă a imobilelor.
Conform modificărilor, aceasta se va calcula doar în funcție de materialele din care sunt construite. Un alt aspect este și că aceste cote se vor stabili prin hotărâre a consiliului local, iar în cazul Capitalei prin hotărâre CGMB. Rămâne să meargă la Camera Deputaților, forul legislativ pe acest gen de legi, și se așteaptă ca șia ici votul să fie unul pozitiv.
Conform noilor date, baza de impozitare va crește, de exemplu, de la 1086 la 1500. În ordonanță se mai specifică faptul că CJ și CGMB, în cazul Bucureștiului, vor stabili cota de impozitare la maxim 0,2%.
Măsurile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023, dar numai după votul din Camera Deputaților. Conform informațiilor, se așteaptă ca și deputații să mai aducă ceva modificări la noua lege.
Cresc impozitele românilor pe locuințe cu 50%. PSD anunță că nu în toate cazurile va crește impozitul
Românii mai au un motiv de îngrijorare în afară de scumpirea curentului, a alimentelor, a crizei din energie și a războiului de la graniță. S-a anunțat scumpirea impozitului pe imobile cu până la 50%.
Mărirea substanțială a impozitului pe imobile nu este un zvon. Comisiile de muncă şi de buget-finanţe ale Senatului au acordat, marţi, raport favorabil cu amendamente la ordonanța care majorează impozitele românilor pentru modificarea Codului fiscal, prin care grila de impozitare pentru clădirile rezidenţiale situate în proprietatea persoanelor fizice a fost majorată cu până la 50%. Marja în care se pot stabili impozitele locale pe teren şi imobile a rămas aceeaşi, 0,08 – 0,2%.
PSD anunță că prin impozitele românilor ar putea să scadă în unele localități
Acum, PSD anunță că depinde de Consiliile locale dacă impozitul pe clădiri va creşte sau va scădea.
„Conform amendamentului votat în Comisia de buget, se modifică grila de impozitare. Marja în care poţi stabili impozitele locale pe teren şi imobile rămânând aceeaşi: 0,08 – 0,2%. Există o creştere a acestei grile cu până la 50%.
Din deciziile Consiliilor locale situaţia poate fi de la scăderea până la creşterea taxelor şi impozitelor. Poate rămâne şi la fel. Dacă un oraş ar avea astăzi un coeficient de 0,12% votat de Consiliul local şi ar decide că merg pe 0,8%, în această variantă impozitele ar scădea”, a explicat liderul senatorilor PSD, Radu Oprea.
PNRR prevede cum să fie calculate impozitele
Trebuie menționat că prevederea care arăta că impozitele pe imobile se vor calcula în funcţie de grila notarială nu mai este valabilă.
Astfel, Radu Oprea a spus că există o prevedere în PNRR care face referire exact la modificarea modului în care sunt calculate impozitele pe imobile. A fost nevoie să se schimbe grila de impozitare, pentru a fi cât mai adevărată de valoarea pieței.
Ordonanţa de urgență va intra mâine în dezbaterea plenului Senatului. Fiind prima Cameră legislativă sesizată, va vota proiectul.
Majorarea impozitului nu i-ar afecta pe românii cu venituri mici
Pe de altă parte, ministrul Finanțelor spune că românii cu venituri mici vor fi puși la adăpst de această mărire a impozitului pe imobile.
„Trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri nu vor fi pe persoanele care au venituri mici.
Trebuie să ţinem cont şi de de faptul că este totuşi o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare, dacă vreţi, economică”, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.