Veste proastă pentru milioane de pensionari care așteaptă mărirea pensiei. Avertisment tranșant
Produsul Intern Brut se va micşora, iar deficitul bugetar ar putea chiar să ajungă la zece procente din PIB. Astfel, guvernanții nu au motive să fie prea optimiști când vine vorba de banii publici. Semnalul de alarmă a fost tras de Consiliul Fiscal.
Veste proastă pentru milioane de pensionari care așteaptă mărirea pensiei. Avertisment tranșant
Prteviziunile economiştilor nu sunt prea optimiste în ceea ce priveşte economia României, afectată de criza sanitară în care ne aflăm. Astfel, specialiştii consideră că PIB-ul va coborâ cu mult, în timp ce deficitul bugetar ar putea ajunge la 10%. Astfel, Consiliul Fiscal are două scenarii. Primul arată o scădere cu o scădere economică de 4-6% , iar al doilea o scădere mai mare, de respectiv 8-9%.
De asemenea, deficitul bugetar asumat prin rectificare, de 6,7% din PIB, este calificat drept unul fantezist. Scenariul cel mai pesimit arată că deficitul bugetar ar putea ajunge la 10,4% din Produsul Intern Brut. Veniturile bugetare este aşteptat să fie reduse cu cel puțin 7-14 miliarde de lei față de prognoza iniţială făcută la în proiectul de rectificare bugetară, susţin reprezentanţii Consiliului Fiscal.
Economiştii nu au veşti bune
Pentru mulţi economişti este evident că în perioada următoare, ţinând cont de contextul actual, respectiv al crizei sanitare în care nu aflăm, statul român va cheltui mai mult decât va încasa, pe de-o parte. Pe de altă parte, dacă Guvernul va decide majorarea pensiilor de la 1 septembrie cu 40% și eventual dublarea alocațiilor copiilor, deficitul va fi și mai mare. Dacă măririle se vor concretiza, pentru a putea suporta aceste cheltuieli, Guvernul nu va avea altceva de făcut decât să se împrumute. Astfel că, împrumuturile vor fi de folos pe moment, dar vor îngreuna situația economică a ţării în viitor.
De asemenea, membrii Consiliului Fiscal estimează că în lipsa unor măsuri de corecție, datoria publică a României ar ajunge la 62,3% din PIB în 2025. Aceasta va creşte la circa 91,2% din PIB în 2030. Fără a se lua în calcul efectele fiscal-bugetare ale pandemiei de coronavirus.