Veste bună pentru milioane de credincioși. Când se vor redeschide bisericile. Anunțul făcut de Ludovic Orban după discuția cu Patriarhul Daniel

de: Rosu Ioana
15 06. 2020

Premierul Ludovic Orban a anunțat în cursul serii de duminică despre discuția pe care a purtat-o cu Patriarhul Daniel despre redeschiderea bisericilor. Acesta le-a dat asigurări credincioșilor că „această decizie trebuie luată cu precauție maximă, astfel încât posbilitatea transmiterii virusului să fie evitată cât se poate de mult.

Biserica rămâne în continuare închisă

Chiar dacă începând de astăzi, anumite activități vor reveni la normal, redeschiderea bisericilor, a teatrelor, a restaurantelor și a altor spații închise rămâne încă sub semnul misterului.

Premierul a explicat într-o intervenție la B1Tv că este conștient de necesitatea redeschiderii lăcașurilor de cult, însă acest lucru trebuie analizat în prealabil, astfel încât sănătatea credincioșilor să fie prioritară.

Sursă poză: Ziarul Lumina

Am discutat în zona religioasă cu Prefericitul Patriarh și cu alți lideri religioși. Le-am spus că vom deschide la un moment dat, că e important pentru oameni, dar această decizie trebuie luată cu precauție maximă și când extinderea virusului e foarte scăzut. La biserică e spațiu închis, în care oamenii stau aproape. Nu poți să te duci cu jandarmii să verifici dacă e respectată distanțarea fizică. E și o chestie de autoreglementare a Bisericii”, a declarat premierul.

Ludovic Orban a subliniat faptul că are încredere în organizarea reprezentanților bisericii, dar există niște factori care nu pot fi controlați din cauza contextului în care are loc activitatea din biserică: “Preoții nu pot să țină slujbele cu masca pe figura. Cei care cânta în cor nu pot să cânte cu masca pe față. Dacă unul e bolnav, îi îmbolnăvește pe toți. Eu am încredere în biserici că au puterea de organizare. Pe de altă parte, este încă acest virus”.

Declarația lui Orban privind starea de alertă

Premierul Ludovic Orban a anunțat că se vor adopta toate actele privind starea de alertă, iar dacă PSD va decide să nu voteze, atunci autoritățile vor rămâne neputincioase în fața unui pericol real asupra sănătății cetățenilor.

Adoptăm Hotărârea de Guvern privind starea de alertă și toate actele privind starea de alertă. Dacă PSD nu votează, autoritățile rămân fără instrumentele necesare pentru a proteja viețile oamenilor. Decizia de a prelungi starea de alertă nu e una politică, ci științifică”, a spus premierul Orban, potrivit evz.ro.