Vedetele din România care au trecut cu brio de pandemie: ”N-aveam nevoie de ea ca să ne descoperim”

de: Anca Lupescu
24 06. 2021

A trecut un an de când cuvinte ca pandemia, covid-19 și restricții au devenit uzuale în vocabularul oamenilor de pretutindeni. După mai bine de un an de izolare, măsurile par să se relaxeze, mai ales pentru cei care au ales să se vaccineze.

Vedetele din România care au trecut cu brio de pandemie

Vedetele noastre s-au reinventat și au învățat să comunice cu fanii prin intermediul rețelelor sociale, ținându-i aproape. Mulți dintre artiști au susținut concerte online și au încercat să își facă meseria cum au putut mai bine, în condițiile date.

Este și cazul liderului Direcția 5, Marian Ionescu, și a soției sale, Octavia Geamănu. Cei doi au povestit într-un interviu cum li s-a schimbat viața în ultimul an.

„Eu mă bucur că pandemia nu mi-a schimbat prea mult existenţa, în ideea că eu lucram înainte sâmbăta şi duminica şi acum s-a păstrat acelaşi program. Ce a fost puţin mai greu a fost în raport cu Andrei, pentru că îl obişnuisem cu colectivitatea, cu ieşirile, şi dintr-o dată a trebuit să stea doar cu noi o vreme. Şi nu asta era problema, ci îmi părea rău pentru toate lucrurile pe care le pierde la vârsta asta: prietenii, socializare, descoperiri.

Am încercat să umplem noi toate golurile astea şi cumva ne-a ieşit, pentru că n-a simţit atât de mult existenţa pandemiei, chiar dacă ştie despre virus şi ce înseamnă el. El a fost fericit să fim tot timpul împreună”, a declarat Octavia Geamănu pentru OkMagazine.

Octavia și Marian, un cuplu mai sudat ca niciodată

Marian Ionescu a avut câteva concerte online alături de Direcția 5, însă nu s-a adaptate deloc la noul mod de viață. Din fericire, acum își poate relua activitatea.

„N-au fost cele mai fericite concerte ale mele. Le-am trecut şi noi la capitolul încercări nereuşite. Au trecut, ducă-se pe apa Sâmbetei, nu mi-au plăcut deloc. Suntem în încercarea de a ne relua activitatea aşa, în raport cu ceea ce ştiam noi despre vremuri.

Real, suntem pregătiţi să reîncepem, dar acum este puţină confuzie în jurul accesului oamenilor la concerte, în ce fel au voie să participe. Acum, la ora la care vorbim. Probabil că pe la jumătatea lui iunie lucrurile vor fi mai clare”, a spus artistul.

Cei doi au vorbit despre felul în care relația lor s-a schimbat în pandemie, mai ales în contextul în care multe cupluri au ales să se despartă și să divorțeze.

„Eu am înţeles că multe cupluri nu mai sunt împreună după pandemie. Pentru noi, până şi aici a fost ca înainte. Având un spaţiu care ne permitea şi înainte, şi în prezent să nu ne sufocăm şi să nu stăm conectaţi non stop unul la nevoile celuilalt, nu ne-am schimbat nici din punctul ăsta de vedere”, a mai spus prezentatoarea tv.