Vedetele din România care au picat probele de la BAC. Iuliana Luciu și Marian Vanghelie, în fruntea clasamentului

de: Manolică Anca
27 06. 2023

Examenul maturității le-a dat mari emoții și unora dintre vedetele de la noi din țară. Acestea au fost nevoită să revină în bănci pentru a da din nou testarea, după ce unele materii le-au dat de furcă și nu au reușit să obțină o notă de trecere. Iată o listă cu vedete la care nu te-ai fi așteptat.

Celebritățile care nu au trecut examenul maturității

Unele materii le-au dat mult de furcă vedetelor de la noi, astfel că nu au reușit să obțină din prima încercare nota de trecere. În timp ce unele s-au lăsat păgubașe și au considerat că nu au nevoie de BAC pentru a reuși în viață, altele, mai ambițioase, nu s-au lăsat până ce nu au obținut diploma.

Fie nu s-au pregătit temeinic, fie emoțiile le-au copleșit, fie au trișat, copiind, cert este că nu au reușit să ia o notă de trecere. Cu toate astea, pe plan profesional le-a mers foarte bine, având astăzi o carieră de succes în lumina reflectoarelor.

Ce note au obținut

Adelina Pestrițu – se numără prin vedetele a căror performanță la Bacalaureat nu este deloc de lăudat. Absolventă a Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung, secţia filologie, în 2006, aceasta nu a reușit să ia din prima proba la Limba și Literatura Română, scris, unde a obținut nota 3.60.

Marian Vanghelie – fostul primar de la Sectorul 5 a înregistrat un eșec răsunător. Acesta a fost prins copiind la BAC, fapt pentru care a fost dat afară din sală. A reușit să ia BAC-ul un an mai târziu.

Iuliana Luciu – nici pentru ea nu s-a dovedit a fi ușor examenul maturității. Absolventă a Grupului Şcolar Industrial Sf. Pantelimon din Bucureşti, sora Nicoletei Luciu a avut și ea probleme cu proba la Limba și Literatura Română, unde s-a ales cu nota 3.30. A luat din a doua încercare, având media finală 7,45.

Citește și: Nota pe care Klaus Iohannis a luat-o la BAC. Directorul şcolii în care a învăţat preşedintele spune adevărul: „Se dădea aşa numitul examen de treaptă”

Dan Capatos – celebrul prezentator TV a luat nota 3 la Limba și Literatura Română. Potrivit spuselor acestuia, s-a certat cu profesoara și a fost dat afară din examen. A fost notat doar pentru cât reușise să scrie în lucrare până în momentul incidentului.

Andreea Acatrinei – fosta gimnastă a avut probleme la aceeași probă de BAC, luând nota 2.30.

Costel Busuioc – cunoscut și Pavarotti de România, artistul a trecut și el prin emoțiile examenului maturității. El a reușit să obțină notă de trecere la o singură materie. A luat 1,20 la Limba şi Literatura Română, 4,30 la Istorie şi 5,10 la Geografie, picând astfel BAC-ul cu ”brio”.

Citește și: Ce să nu faci la Bacalaureat. Greşelile banale care îţi scad nota la examen