29 sept. 2022 | 19:04

Vedeta din România operată de urgenţă. Nu a vrut să spună nimic înainte: „Situaţia se amplifica”

Monden
Vedeta din România operată de urgenţă. Nu a vrut să spună nimic înainte: „Situaţia se amplifica”
Vedeta din România operată de urgenţă

O vedetă din România a fost operată de urgență. Ea nu a vrut să spună înainte, însă în cele din urmă, aflată pe patul de spital, aceasta le-a dezvăluit fanilor ce anume s-a întâmplat.

Cine este vedeta din România operată de urgenţă

Dansatoarea Oana Ioniță a fost operată de urgență. Vedeta a povestit că a suferit o ruptură de menisc, iar cum durerile au fost tot mai mari, deși inițial amânase intervenția chirurgicală, a decis ulterior să o facă. Oana Ioniță a povestit cum se simte, dar și cât timp va dura recuperarea.

„Mă bucur că am luat hotărârea asta. De multe ori este bine să faci operația când e cazul pentru că, cu cât stăteam mai mult, cu atât se amplifica situația.

Din păcate, meniscul este o zonă cartilaginoasă care nu se reface și se poate întâmpla să fie din ce în ce mai rău și toți cei care au probleme la menisc de gradul unu, de gradul doi, de gradul trei, cea mai avansată clar vor ajunge la un moment dat să se opereze. ”, a declarat Oana Ioniță.

Cât timp durează recuperarea

Oana Ioniță a mai dezvăluit că a mai avut o ruptură de menisc pe vremea când activa la Opera Română, însă de data aceasta s-a întâmplat după o ședință foto.

„Am făcut niște căderi pe vârfuri întoarse și soțul chiar îmi zicea la un moment dat: mai uite-te și tu în buletin. Am făcut niște poze cu niște voaluri în spate și voiam să fie expresive și pentru asta m-am lăsat pe vârfuri. …Nu făceam ca un exercițiu. Eu m-am aruncat pur și simplu, pe jos era ciment și nu m-am gândit, că adrenalina era din plin și, pe moment, nu am simțit.

În seara respectivă nu am putut să mai mișc deloc piciorul. La operație nu m-a durut atât de tare cum m-a durut atunci când mi l-am rupt. Se umflă, te doare, sunt niște dureri îngrozitoare.”, a mai declarat vedeta.

În ce privește recuperarea, Oana Ioniță a afirmat că nu are voie să îndoaie sau să pună în pământ piciorul, pentru următoarele zece zile.

„Trebuie să fac niște exerciții destul de simple. Aseară nu prea am dormit pentru că nu prea îmi găsesc poziția, e imposibil să dorm cu burta în sus, nu am cum. Am dormit vreo două ore, dar sper că o să fie bine și că o să dansez curând, asta e important. Zece zile nu am voie să îndoi piciorul și să îl pun jos.”, a mai povestit Oana Ioniță.

Parteneri
Cum a vrut Ungaria unirea cu România. Dezvăluiri fără precedent
Redactia.ro
A anunțat că divorțează la două ore după ce soția lui a născut, s-a logodit iar și după câteva zile a apărut cu altă femeie
Digisport.ro
Ungaria și propunerea surprinzătoare pentru „dușmanul de moarte”, România. De ce nu a fost posibilă unirea cu țara noastră
Click.ro
Pepe o acuză Raluca Pastramă că l-a înșelat în timpul căsniciei. Neașteptat cum a aflat: „Mă striga 'nașule', venea la noi acasă..."
Viva.ro
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost dus în alt sat și bătut cu bestialitate
Digi24
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Digi24
Imagini din apartamentul în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă. Cum au amenajat / FOTO
Unica.ro
Fără vize în America. Data la care vor fi eliminate definitiv
EVZ.ro
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews
Regula obligatorie pe care românii o vor accepta. Decizia așteptată de milioane de persoane
Capital.ro
Calendar ortodox pentru mai 2024. Cele mai importante sărbători religioase ale lunii
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
PENALIZĂRI la PENSIE! Cine PIERDE BANI imediat
Mediaflux
Nume sărbătorite de Sf. Gheorghe. Cui îi spunem la mulți ani pe 23 aprilie
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O creatură cu gheare ascuțite a fost descoperită în podul unei case. Oamenii sunt terorizați de sunetele pe care le scoate
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro