Vedeta din România cerută de soție chiar în vacanță. A fost o mare surpriză, primele imagini cu inelul de logodnă
Împreună cu iubitul ei, o cunoscută vedetă din România a plecat într-o vacanță de vis în Grecia, însă nu se aștepta să aibă parte o surpriză de proporții. Anisia Gafton, căci despre ea este vorba, a fost cerută în căsătorie într-o locație de-a dreptul specială, la Acropola din Atena. Pe rețelele sociale, comedianta a publicat și câteva imagini cu momentul.
Anisia Gafton a avut parte de o mare surpriză. Vedeta a fost cerută în căsătorie chiar în vacanță
Bat clopote de nuntă în showbizul românesc! Anisia Gafton este în culmea fericirii. Aflată în vacanță în Grecia, îndrăgita comediantă a fost cerută în căsătorie. Iubitul ei și-a luat inima în dinți și a făcut marele pas, cerându-i mâna partenerei sale chiar la Acropola din Atena. Pe contul ei de Instagram, vedeta a publicat mai multe clipuri cu momentul respectiv.
Anisia și Florin Serghei formează un cuplu de câțiva ani de zile. Iubitul actriței a așteptat momentul potrivit și a reușit să o surprindă în cel mai plăcut mod pe aceasta. Vedeta nu a avut niciun indiciu despre planurile partenerului ei, iar momentul a fost unul plin de emoție.
Cum au reacționat internauții la postarea actriței
Pe rețelele sociale, Anisia le-a dezvăluit cu mult entuziasm urmăritorilor săi faptul că a fost cerută în căsătorie de Florin. ”Am spus da”, a scris actrița în cadrul unei postări pe Instagram. Cu această ocazie, Anisia Gafton le-a arătat internauților și inelul de logodnă primit de la partenerul ei.
Cum era și de așteptat, reacțiile internauților nu au întârziat deloc să apară. Mulți dintre fanii celor doi au ținut să îi felicite și să le transmită cele mai frumoase gânduri. Iată câteva dintre mesajele utilizatorilor:
- „Va doresc din suflet numai bine”
- „Sunteți adorabili! Vă iubesc! Felicitări din suflet! Bravo Serghei!”
- „Casă de piatră, mult noroc, sănătate și copii frumoși!”
- „Felicitări frumoșilor, să fiți binecuvântați!”
- „Nu cred!!! Vă doresc din suflet fericire și sănătate, să trăiți împreună până la adânci bătrâneți!!”
- „Să fiți uniți ca și până acum”.
Anisia Gafton, câștigătoare la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”
În 2022, Anisia Gafton a fost marea câștigătoare a emisiunii „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, show prezentat de Adela Popescu și Cabral. Competiția s-a desfășurat în Republica Dominicană, însă marea finală a avut loc în România. La vremea respectivă, Anisia s-a luptat pentru titlu cu Giani Kiriță. Actrița a ieșit victorioasă, primind titlul de „Regină a Junglei”.
De o bună perioadă de timp, Anisia Gafton face show-uri de stand-up comedy și se bucură de un real succes în acest domeniu. Printre altele, comedianta a concurat și la emisiunea „Românii au talent”, acolo unde a obținut Premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro.