Vedeta din România care s-a căsătorit în mare secret. Vestea a luat pe toată lumea prin surprindere
Este una dintre cele mai cunoscute vedete din mediul online, fiind fostă concurentă a show-ului „Bravo, ai stil! Celebrities”. Frumoasa blondină a făcut cununia civilă în mare secret, departe de ochii curioși ai presei, dând o petrecere de pomină, cu 110 invitați. Despre cine este vorba.
Sensy a făcut cununia civilă în mare taină
Sensy s-a căsătorit în mare secret, cu alesul inimii sale, Valentin Nedelcu, la sfârșitul lunii septembrie. Fosta concurentă de la „Bravo, ai stil! Celebrities” a spus marele DA în fața ofițerului stării civile, iar acum s-a apucat de plănuirea cununiei religioase, ce va număra nici mai mult, nici mai puțin de 350 de invitați.
Într-un interviu acordat în exclusivitate celor de la Revista EGO, Sensy a declarat că oboseala și-a spus cuvântul, iar după petrecerea de la cununia civilă, blondina a avut nevoie de două zile de odihnă pentru a se repune pe picioare.
Cu toate acestea, proaspăta miresică este fericită că evenimentul a ieșit conform planurilor și dorințelor sale și ale partenerului ei de viață.
„Nu știu cum a fost, sinceră să fiu. Mă uit pe poze și pe videoclipuri, abia acum realizez cum a fost și cum s-au simțit oamenii pentru că eu nu știu cum a fost. Am fost zăpăcită. Eram prezentă, dar, în același timp, absentă.
Când trăgea cineva de mine, când altcineva. Mai mereu mireasa nu era pe scenă. Două zile nu m-am ridicat din pat pentru că nu puteam să stau în picioare. Dermatită, probleme cu stomacul pentru că nu am mâncat nimic 2-3 zile…a fost frumos.
A fost foarte frumos din ce văd în poze și din ce îmi povestesc oamenii. Pentru mine a fost un chin. Simțeam că nu fac tot ce trebuie să fac. Mereu am crezut că nu am făcut suficient. Nu am făcut poze cu toată lumea, nu i-am prins pe toți.
Am încercat să merg pe la fiecare de vreo 3 ori, să văd dacă se simt bine. Așa se face, deși am înțeles că nu se mai practică. Sunt mirese care nici nu trec pe la masă sau nici nu te întâmpină la intrare.”, a declarat blondina, exclusiv pentru ego.ro.
„Nunta va fi pentru familie, în primul rând!”
Sensy a declarat că este o mireasă tradiționalistă. Vedeta a luat numele de familie al soțului ei și abia așteaptă să devină mămică.
În ceea ce privește cununia religioasă, Sensy și soțul ei, Valentin, vor face o petrecere doar pentru familie, prieteni și cei mai dragi oameni, eveniment unde nu cei din mass-media nu vor avea acces.
„Nu știu cum o să rezist la nunta mare de 350 de persoane dacă la asta m-am stresat atât de tare. O să fie puțin haos. Să știi că la cea mare nu o să fie cu presă.
O să vină foarte puțini oameni din lumea mea, din lumea de online. O să fie numai prietenii apropiați și familia, atât din partea mea, cât și din partea lui.
Nu o să mă împart atât de mult, nu o să trebuiască să fac mai nimic, poze și alte lucruri, căci o să fie mai offline. Nunta va fi pentru familie, în primul rând. Deși o să fie mai mare, o să fie mai intimă, oamenii din exterior nu o să aibă acces.”, a completat Sensy pentru sursa citată.