Vedeta din România care n-a mai ieșit din casă din februarie 2020. Momente tulburătoare, ce probleme de sănătate are

de: Dumitrache Diana
08 01. 2021

Pandemia de coronavirus a dat total peste cap viaţa a multora dintre persoanele publice. O vedetă din România n-a mai ieșit din casă din februarie 2020. Motivul pentru care a luat această decizie drastică este unul legat de problemele de sănătate.

Cornel Constantiniu nu a mai ieşit din casă de aproape un an

În urmă cu 29 de ani, Cornel Constantiniu primea, din partea medicilor, un diagnostic crunt: Parkinson. Deşi învăţase să trăiască cu această boală, solistul a fost supus, chiar înainte de pandemie, unei intervenţii chirurgicale în cadrul căreia i-au fost schimbate bateriile neurostimulatorului montat în piept. Acest aparat îl ajuta să meargă şi să vorbească.

“A fost o operație nu tocmai ușoară, dar, din fericire, totul s-a terminat cu bine. Așa a fost să fie. Să se întâmple totul înainte de pandemie, asta mai lipsea acum, în vremurile astea, să ajungem pe la spital.

Sper să ne țină Dumnezeu sănătoși în continuare, să nu fie nevoie de schimbarea bateriilor prea curând. Să vedem ce noroc avem, unele au ținut șapte ani, iar altele, numai doi”, a declarat Domnița Constantiniu, în exclusivitate pentru Impact.ro.

Din cauza problemelor de sănătate, vedeta în vârstă de 75 de ani nu a mai ieşit din casă din februarie 2020, a declarat soţia acestuia, Domniţa Constantiniu.

“Suntem izolați complet, de aproape un an, ne e frică de virusul ăsta. Cornel nu mai iese deloc din casă, nici măcar în jurul blocului, așa cum obișnuiam, iar eu am mare grijă atunci când ies. Merg doar cu treburi urgente, cumpărături și plăți de facturi și am o grijă deosebită la măsurile de protecție și igienă. Port întotdeauna mască, mă spăl des pe mâni și mă dezinfectez. Iar în locurile aglomerate nu merg sub nicio formă”, a mai mărturisit actriţa.

Cornel şi Domniţa Constantiniu îşi doresc să facă vaccinul

Pentru că au fost nevoiţi să renunţe la orice plimbare în aer liber, cei doi abia aşteaptă să primească vaccinul anti-covid-19. Asta în ciuda părerilor împărţite despre injecţia care ar trebui să protejeze oamenii de temutul virus.

“Așteptăm să se termine odată cu pandemia asta. Vrem să putem ieși din casă, să ne plimbăm la aer curat. Avem mare nevoie de mișcare și de plimbare la aer, în fiecare zi. Așa că abia aștept să putem face vacinul. E singura șansă ca să putem avea din nou o viață normală.

Eu sigur îl voi face, probabil și Cornel, rămâne să vorbesc cu medicii lui, cei care îl monitorizează, pentru a vedea exact dacă are voie sau nu, să facă acest vaccin. Din câte știu, are voie, dar, oricum, mă voi consulta cu medicii, ei știu cel mai bine”, a mai spus soţia artistului.