Vedeta din România care a furat din benzinăria în care a lucrat timp de un an de zile. A spus totul: ”Furam ce prindeam”

de: Andrei Simion
26 07. 2023

Vedeta în vârstă de 42 de ani a fost invitată, împreună cu partenera de viață, în vârstă de 33 de ani, la Xtra Night Show. Cuplul a fost supus provocării Am/N-am, iar dezvăluirile au fost dintre cele la care puțini s-ar fi așteptat. Bărbatul a mărturisit că a furat în repetate rânduri de la locul de muncă. Foto

Vedeta care a recunoscut că a furat

El are 42 de ani, iar ea 33 de ani. De mai bine de un deceniu, trăiesc o iubire despre care unii spun că e exact ca-n filme. Nu te mai ținem în suspans și îți spunem exact despre cine este vorba: Cosmin și Eliza Natanticu. De patru ani sunt și căsătoriți, însă puțini români cunosc detalii din viețile lor.

Cosmin și Eliza Natanticu au fost invitați în emisiunea Xtra Night Show, unde au dat curs provocării Am/N-am. Telespectatorii au rămas uimiți de dezvăluirile făcute la televizor. Puțini s-ar fi așteptat! Poate că ce a uimit a fost atitudinea relaxată cu care soțul actriței a făcut mărturisiri sensibile.

Prima întrebare la care au trebuit să răspundă a fost legată de fugitul de acasă. Ambii parteneri au recunoscut că au plecat de acasă. Eliza Natanticu a mărturisit că a fost pedepsită de bunica ei să nu iasă din casă, însă a găsit o modalitate de a o face.

Când au sunat-o prietenii să-i spună că pleacă la mare, Eliza s-a prefăcut că merge la magazin să cumpere pâine, așa cum a rugat-o bunica ei. S-a întors acasă, însă, după trei zile, fiindcă a preferat să își petreacă timpul în compania lor, fără a fi pedepsită.

Mărturisirile lui Cosmin Natanticu

La rândul său, Cosmin Natanticu a dezvăluit că fugea des de acasă, însă la discotecă. De fiecare dată când voia să facă acest lucru, își lăsa părinții să adoarmă, după care pleca. La un moment dat, a găsit ușa încuiată și a fost nevoit să doarmă pe preș.

Doar că aceasta nu este singura mărturisire făcută de vedetă. Întrebată dacă a furat vreodată, Cosmin Natanticu a recunoscut că da. S-a întâmplat pe vremea în care lucra la o benzinărie din Petroșani. Timp de un an de zile, a avut grijă să fure orice apuca, potrivit spuselor sale.

„Am lucrat la o benzinărie, în Petroșani. Un an am lucrat acolo. Și am furat de toate. Eram benzinar, furam ce prindeam, dar nu pot să zic… Mi se zicea Lili Benzinaru…”, a mărturisit Cosmin Natanticu.

Telespectatorii au fost luați prin surprindere de mărturisirile făcute de vedetă. Nimeni nu se aștepta ca partenerul de viață al Elizei Natanticu să recunoască o astfel de faptă.