Vedeta de la Antena 1 s-a împăcat din nou cu iubitul celebru. Toată lumea i-a văzut așa, chiar dacă au zis că s-a încheiat

de: Alexandra Chivu
08 12. 2020

După ce au înlocuit dragostea cu ura, vedeta de la Antena 1 și iubitul celebru au fost surprinși din nou unul în compania celuilalt, într-un cadru special. Deși pe internet se dau despărțiți și suferinzi, în realitate, se iubesc, lucru dovedit de ipostazele în care au fost surprinși recent de fotoreporteri.

Între despărțiri și reconcilieri – așa își duc viața Ramona Olaru, vedetă Antena 1, și iubitul ei, Cuza de la ”Noaptea Târziu”

Iarna aceasta a început cu o surpriză: împăcare de zile mari între Ramona și Cuza. Fotoreporterii CanCan au imortalizat noi imagini cu cei doi porumbei. Dacă în mediul online și-au aruncat o vreme săgeți, apoi nu au mai postat niciun incidiu care să conducă spre acest subiect, în realitate, cei doi pare că nu pot sta prea mult timp departe unul de celălalt. Imaginile surprinse de fotografi vorbesc de la sine.

Înfofoliți și ”mascați”, aceștia au fost surprinși la un restaurant din zona Băneasa. La plecare, asistenta TV s-a apropiat tot mai mult de iubit, semn că vremea de luat în brațe își face bine treaba. Îndrăgostiții au părăsit locația și s-au îndreptat spre casă.

Blondina iubește cu foc

Ramona Olaru a fost cea care a ridicat multe semne de întrebare în ceea ce privește relația ei de iubire cu vloggerul Cuza, publicând des, în perioadele de suferință, mesaje emoționante privind stările prin care trecea după despărțirile de bărbat.

„Să urăști oamenii necesită prea multă energie. Doar prefă-te că sunt morți”, este mesajul postat de Ramona.

„Îmi pare rău. Eu nu sunt Adele. Nu-ți doresc tot binele din lume și nici să găsesc pe cineva ca tine. Totuși, vreau să dau foc tuturor lucrurilor tale”, mai scria blondina pe internet.

Farsă. Ramona Olaru a fost cerută în căsătorie de iubitul ei. „Avea o față…A fost obligat să facă gestul!”

Vedeta de la ”Neatza” a fost cerută în căsătorie de Cuza, în februarie 2020, în urma unei farse. Mai exact, ea și-a forțat iubitul să îi pună marea întrebare în timpul unei provocări.

„Nu s-a scos niciun inel! A fost o farsă pe care i-am făcut-o, împreună cu prietenii lui. Inelul era al unei prietene. Repet, a fost o farsă care a ieșit foarte bine”, a explicat Ramona.

„L-au rugat să îmi facă și o declarație de dragoste, dacă tot făceam șapte luni împreună. Lumea a început să filmeze”, a adăugat Ramona.