Vedeta Antenei 1, în echipă cu Răzvan Fodor de la PRO TV. Încă un nume de pe lista Asia Express, dezvăluit

de: Madalina Moraru
14 10. 2019

A fost adăugat un nume nou pe lista concurenților de la Asia Express, sezonul 3. Echipa lui Răzvan Fodor este acum completă, după ce a fost anunțat numele celui mai nou participant, în show-ul ce va fi difuzat pe Antena 1 și prezentat de Gina Pistol.

Vedeta Antenei 1, în echipă cu Răzvan Fodor de la PRO TV

Reprezentanții emisiunii ce va reuni nume grele de vedete din România au decis să-l pună pe Răzvan Fodor în echipă cu chef Sorin Bontea. E un anunț neașteptat, ce a venit în dimineața de luni, chiar din partea celui mai nou concurent Asia Express. Atmosfera din cadrul emisiunii va fi cu siguranță una pe placul telespectatorilor, iar din echipe fac parte și Alex Velea, Nico sau Speak, care va veni însoțit de Ștefania, iubita lui.

Răzvan Fodor și chef Sorin Bontea vor face echipă la Asia Express, sezonul 3

Chef Sorin Bontea a postat pe contul său de Facebook atât o imagine, cât și un mesaj. Surpiza a făcut ca-n respectiva fotografie să fie alături de Răzvan Fodor, de la Pro TV. Se pare că a acceptat provocarea de a pleca alături de celelalte vedete într-o asemenea aventură și pentru că era un iubitor al mersului cu cortul, în anii tinereții. Acesta s-a declarat pregătit pentru noua provocare ce i-o va rezerva show-ul de la Antena 1. Echipele de vedete se vor bucura, printre altele, și de peisajele din Filipine.

„Plec în Asia Express România! În prima mea tinerețe mergeam mult pe munte cu cortul în tot felul de expediții. Acum, la a doua tinerețe m-am gândit să încerc și asta. Dacă tot nu m-am mobilizat să merg la sală, în Asia Express nu voi avea de ales. În momentul de față, cel mai dificil mi se pare să fac echipă cu Fodor, pentru că am descoperit că avem amândoi aceleași tabieturi… și că ne trosnesc genunchii. Despre spiritul meu de competiție nu vă mai zic, bănuiesc că ați văzut deja ce se întâmplă la Chefi la cuțite”, a fost mesajul lui Sorin Bontea, pe Facebook.