Vedeta Antena 1 care câștigă 17.000 de euro lunar doar pentru că își face poze. Fenomenul care ia amploare și în România
E știut că vedetele, pe lângă activitățile de zi cu zi: prezentat emisiuni, participat la evenimente, prezentat evenimente și susținut concerte, ele câștigă și din imagine. Nu doar talentul ori prestația lor vinde, ci și imaginea. Iată vedeta Antena 1 care câștigă 17.000 de euro lunar pentru că își face poze.
Vedeta Antena 1 care câștigă 17.000 de euro lunar doar pentru că își face poze
A participat la ”Asia Express” și este cunoscută drept Contesă în mediul online. Iar, dacă până la venirea în emisiune oamenii nu o cunoșteau atât de bine, după terminarea show-ului au început să se întrebe ”cine?, ce?, când?, cum?”. Este vorba despre Ana Morodan. Venită din Arad, în vârstă de 34 de ani acum, mutat în Capitală în urmă cu opt ani, a fost țintită să își facă o carieră în online și a și reușit. A absolvit Dreptul, iar, înainte de a se apuca strașnic de blogging, a lucrat în real estate și la Bursa Română de Afaceri, apoi a ajuns celebră în online datorită blogului său și a altor afaceri ce țin tot de modă, pasiunea sa supremă.
Așadar, după 8 ani în mediul online, muncă și stres, a ajuns să scoată din câteva poze 17.000 de euro pe lună. „În medie, în jur de 17.000 de euro pe lună, din endorsing de mărci în online, completez această sumă cu veniturile din extensiile de marcă personală. Voi face în continuare influencing, dar voi face așa cum consider eu că trebuie făcut: quality content, în spiritul meu de marcă și pe bugete care să mă lase să creez un anume tip de content, deci și rezultate consistente pentru clienții mei.
Dacă mă raportez la ultimele luni, câștigurile din influencing au scăzut la 40% din veniturile mele pentru că au crescut mult extensiile de marcă: brandul de fashion, apariții TV, evenimentele, conferințele unde am fost speaker, consultanță. Dacă îmi ies planurile așa cum vreau eu, zona de influencing în următorii doi ani va reprezenta doar maximum 15% din veniturile mele”, a povestit Ana Morodan pentru revistabiz.ro.