Vârsta de la care creierul nu mai produce neuroni. Ce au descoperit acum oamenii de știință

de: Dumitrache Diana
01 08. 2020

Descoperirea legată de vârsta la care creierul nu mai produce neuroni stârneşte mari controverse printre oamenii de ştiinţă. Cercetătorii au făcut dezvăluiri care schimbă tot ce ştiam despre hipocamp.

Dezvăluirile cercetătorilor stârnesc o serie de controverse

Un studiu publicat în jurnalul Nature face înconjurul lumii. Conform unor cercetători americani şi spanioli, zona creierului uman solicitată pentru procesele de învăţare şi memorare se opreşte din a produce neuroni la vârsta de 13 ani. Astfel, descoperirea pune sub semnul întrebării tot ceea ce ştiam până acum despre acest subiect, scriu cei de la Agerpres.

Până în prezent, se credea că hipocampul continuă să producă în fiecare zi sute de noi neuroni şi la vârstă adultă. Asta în ciuda faptului că numărul acestora scade odată cu înaintarea în vârstă.

Noi nu am găsit nicio urmă de neuroni tineri sau de celule stem care generează neuroni prin diviziune în hipocampul subiecţilor în vârstă de peste 18 de ani, a explicat Arturo Alvarez-Buylla, unul dintre cercetători.

Este important de specificat că studiul se bazează pe analiza probelor prelevate de la câteva zeci de creiere aparţinând unor fiinţe umane decedate. Vârsta acestora a variat între 1 an şi 70 de ani.

Pacienţii cu epilepsie fac şi ei parte din noul studiu

De asemenea, echipa de oameni de ştiinţă a analizat hipocampul a 22 de pacienţi care fuseseră trataţi pentru epilepsie. În cazul acestora, se pare, nu a fost găsit nicio urmă de neuroni hipocampali la persoanele de peste 11 ani.

Ce este HIPOCAMPUL?

Hipocampul este o componentă majoră a creierului uman și al celui al vertebratelor. Acesta face parte din sistemul limbic și joacă un rol important în trecerea informației din memoria de scurtă durată în memoria de lungă durată precum și în navigarea în spațiu.

Descoperirea care ar putea vindeca oamenii de afecţiuni neurologice?!

În cazul în care această teorie se confirmă, ar fi o reală schimbare atât pentru neurologi, cât şi pentru persoanele care suferă de anumite afecţiuni cerebrale, a subliniat Ludwig Aigner, neurolog la Paracelsus Medical University din Salzburg, Austria. Asta pentru că oamenii de ştiinţă s-au bazat pana acum pe valorificarea capacităţii creierului de a genera noi neuroni pentru a trata boli precum Parkinson sau Alzheimer.