Vară cum nu a mai fost în ultimii ani, în România! Nu ne vom mai plânge de caniculă, cred meteorologii

de: Ioana Bucur
25 05. 2024

Se pare că ne așteaptă o vară cum nu a mai fost în România, în ultimii ani. După temperaturile record din toamna și iarna ce tocmai au trecut, sezonul cald ar putea fi unul atipic pentru țara noastră. Potrivit meteorologilor, nu ne vom plânge de caniculă în următoarele luni.

Vara 2024, una atipică pentru România

În calendar, a început deja numărătoarea inversă până la începutul verii, doar câteva zile ne despart de debutul sezonului cald.

Specialiștii de la AccuWeather vin însă cu vești surprinzătoare. După temperaturile mari înregistrate în România în lunile de toamnă și iarnă, se pare că vom avea o vară atipică, cea mai răcoroasă din ultimii ani.

Termometrele vor afișa, în luna iunie, valori apropiate de cele considerate normale pentru această perioadă a anului, cu mici abateri pozitive.

Ce temperaturi se vor înregistra

Luna iulie va fi însă lipsită de elementul ce o caracteriza, până acum: canicula. Potrivit meteorologilor, maximele vor atinge cu greu pragul de 30 de grade Celsius.

Temperaturile vor fi mai mici decât cele cu care suntem obșinuiți în iulie nu doar în București, dar în toate regiunile țării.

Prognoza meteo pentru vara 2024 anunță temperaturi cuprinse între 25 și 30 de grade Celsius. Pe litoral, în iunie și iulie, valorile afișate de termometre vor oscila între 25 și 29 de grade Celsius și vor ajunge la 30 de grade Celsius, în august. Vremea va fi mai rece la munte, cu maxime ce nu vor depăși prea des 25 de grade Celsius.

Te-ar putea interesa și: Gata cu vremea urâtă, vine vara! Unde cresc brusc temperaturile. Prognoza meteo, emisă de ANM

Ce spune directorul ANM

Lucrurile s-au putea schimba, însă. Elena Mateescu, director ANM, a vorbit despre probabilitatea unor episoade caniculare în lunile de vară, mai ales în condițiile în care s-au înregistrat 35 de grade chiar în această toamnă.

„Este deja o obișnuință să depășim 35 de grade Celsius, pragul unei zile de caniculă, nu numai în zilele de vară, dar am înregistrat 35 de grade, ne amintim, pe 21 și 22 octombrie 2023, când mai multe stații meteorologice din sudul țării au înregistrat 35,1 grade Celsius, pragul unei zile de caniculă.

Cu siguranță, nici vara 2024 nu va face excepție de la ce înseamnă aceste praguri cu care noi deja ne-am obișnuit, mai ales că vorbim din ce în ce mai des de indice de disconfort termic.

Să ne amintim că și în vara anului 2023, am înregistrat praguri peste 80 de grade unități, ceea ce înseamnă indicele de disconfort termic, şi am resimțit ceea ce a însemnat aceasta”, a spus şefa ANM, potrivit Antena 3 CNN.

Te-ar putea interesa și: Cum va fi vremea în iunie 2024. Prognoza meteo actualizată, ce temperaturi aduce prima lună de vară