Valeriu Gheorghiță, despre persoanele care se pot infecta rapid cu tulpina Omicron: „Au un risc de 5 până la 10 ori mai mare”

de: Rosu Ioana
06 01. 2022

Valeriu Gheorghiță a transmis, miercuri, informații noi referitoare la tulpina Omicron și modul de transmitere a acesteia. Potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare anti-Covid-19, conform studiilor, s-a demonstrat că imunizarea actuală are o eficiență redusă față de protecția împotriva virusului, dar cu toate acestea, apără organismul în fața unor pericole majore. Medicul a menționat, de asemenea, ce risc au persoanele care au trecut prin boală să se infecteze cu tulpina Omicron, față de cea anterioară, Delta.

Cât de eficientă este vaccinarea anti-Covid-19 împotriva tulpinii Omicron

În cursul zilei de ieri, Valeriu Gheorghiță a vorbit despre eficiența dovedită până acum a vaccinurilor în fața tulpinii Omicron. Deși gradul de eficiență nu este maxim, medicul susține că persoanele vaccinate cu schema completă, dar și cu doza booster sunt ferite de forme severe ale infecției sau de spitalizare.

„Deşi sunt încă preliminare, datele din viaţa reală ne arată că în momentul de faţă vaccinarea împotriva COVID-19 are o eficienţă mult redusă faţă de protecţia împotriva infecţiei, incluzând aici şi cazuri asimptomatice şi faţă de cazurile simptomatice, însă, cu toate acestea, se menţine o protecţie ridicată faţă se spitalizare, faţă de formele severe şi faţă de decese, cu atât mai mult cu cât administrarea dozei de booster creşte foarte mult protecţia atât faţă de infecţie pentru boala simptomatică, cât şi faţă de spitalizare şi deces.”, a explicat medicul mierucri, după ședința de guvern.

„Vaccinarea rămâne o prioritate”

De asemenea, Valeriu Gheorghiță a transmis că, spre deosebire de varianta Delta, care se contacta mai greu în rândul persoanelor care trecuseră prin boală, în cazul tulpinii Omicron, lucrurile stau diferit, astfel că o persoană care a trecut prin infecția Covid-19 poate contacta virusul de cinci până la zece ori mai repede, chiar în primele șase luni de la debutul bolii.

„Ca atare, deşi ne aşteptăm ca doar impactul vaccinării asupra transmiterii să fie mult mai diminuat în momentul de faţă, comparativ cu impactul pe care îl avea faţă de variantele anterioare, vaccinarea cu schemă primară a persoanelor încă nevaccinate şi administrarea dozei de booster la cei care sunt eligibili rămâne o prioritate pentru că în felul acesta vom reduce numărul de persoane care vor avea nevoie de tratament antiviral, care vor avea nevoie de spitalizare, care vor avea nevoie de internare în Terapie Intensivă”, a adăugat ValeriuGheorghiță.

Cât de repede se transmite tulpina Omicron

Medicul a tras un semnal de alarmă referitor la timpul extrem de scurt în care se transmite varianta Omicron, astfel că numărul cazurilor se pot dubla sau tripla în doar câteva zile.

Dacă în câteva zile noi avem o creştere de patru ori a numărului de cazuri, asta foarte probabil arată o intensificare a transmiterii comunitare a variantei Omicron, inclusiv în România, iar din acest punct de vedere toate datele ne arată că timpul de dedublare a cazurilor este de circa două-trei zile, pentru că perioada de incubaţie este mai scurtă”, a concluzionat Valeriu Gheorghiţă, miercuri după-amiază, după şedinţa de guvern.

Astfel, pentru o protecție de bază împotriva noii tulpini, medicul recomandă cât mai repede vaccinarea anti-Covid-19 cu două doze, iar pentru cei din categoriile vulnerabile, cu trei doze.

Tensiunea privind transmiterea variantei Omicron este mare atât în rândul populației, cât și în al autorităților, astfel că, vaccinarea, purtarea măștii de protecție și respectarea regulilor de protecție rămân principalele arme împotriva acestui virus.