Valeriu Gheorghiță, despre ineficiența certificatului verde pe baza testelor anti-Covid-19. De ce nu ajută această metodă, de fapt
Coordonatorul campaniei de vaccinare a vorbit luni seară despre importanța certificatului verde, dar și despre situația României în această perioadă greu încercată. Potrivit medicului, testarea anti-Covid-19, folosită ca mijloc de protecție, nu este eficientă, neasigurând niciun grad de protecție persoanei testate.
“Nu putem merge la nesfârșit cu restricțiile și izolarea”
În cursul serii de luni, medicul Valeriu Gheorghiță a abordat tema legată de necesitatea certificatului verde, în contextul în care acest document le permite oamenilor să aibă o viață apropiată de normalitate, în ciuda pericolelor la care sunt expuși pe perioada pandemiei. Specialistul susține că restricțiile bazate pe izolare, carantină și alte metode radicale nu sunt o opțiune pe termen lung.
„Cred că populaţia are nevoie de certificatul verde, pe de o parte, pentru a putea avea o viaţă cât mai apropiată de normal, cu riscuri minime din punctul de vedere al bolii, al riscului de infectare. (…)
Este absolut firesc ca, pe perioada pandemiei, cât avem încă un risc de infectare şi un risc de transmitere comunitară a infecţiei cu SARS-CoV-2, noi nu putem să ţinem toate activităţile închise, nu putem să mergem la nesfârşit în această logică de restricţii, de izolare, de carantină, de risc de lockdown ş.a.m.d.
Trebuie să mergem înainte şi trebuie să înţelegem că această posibilitate a implementării certificatului verde ne oferă această şansă”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.
Medicul militar a susținut în cadrul aceleiași intervenții că introducerea certificatului verde pentru angajați ar trebuia să ia în calcul vaccinarea și trecerea prin boală, și mai puțin testarea. Acesta susține că o persoană neimunizată deloc poate contacta virusul mult mai rapid și, de asemenea, să îl transmită mai departe.
„În baza certificatului verde, noi atestăm trei condiții, fie că sunt vaccinat, fie că am trecut prin boală în ultimele șase luni, fie că mi-am făcut un test și sunt negativ. În aceste trei condiții, riscul de infectare este mult diminuat.
Aici intră in discuție accesul persoanelor care se testează, sunt negative, dar nu au niciun fel de protecție. De fiecare dată când ne uităm la participarea la o activitate ne uităm la posibilitatea ca o persoană să se infecteze și la posibilitatea să transmită mai departe virusul”, a explicat specialistul.
Certificatul verde la muncă pe baza vaccinării și a trecerii prin boală
Coordonatorul campaniei de vaccinare a explicat în continuare că testarea introdusă în certificatul verde nu reprezintă o soluție sigură, dat fiind faptul că orice persoană se poate îmbolnăvi și poate transmite mai departe virusul, astfel că obiectivul de a avea o populație sănătoasă nu este îndeplinit.
“Persoana care este testată și nu este altfel protejată este în continuare la risc. Germania a luat decizia de a scoate din certificatul digital această posibilitate a testării și au rămas celelalte două variante: fie ești vaccinat, fie ai istoric de trecere prin boală. Doar aceste persoane au posibilitatea să participe la activități neesențiale.
Certificatul verde ar trebui să funcționeze pe baza vaccinării, pe baza trecerii prin boală în primele șase luni și este o discuție referitoare la testare. (…) În anumite situații putem opta să menținem această variantă, dar trebuie să înţelegem că până la urmă doar testarea nu modifică cu nimic starea de receptivitate a persoanei respective, adică persoana respectivă în continuare este la risc să se infecteze şi este la risc să facă o formă gravă, mai ales dacă are alte afecţiuni asociate.
Or, obiectivul nostru, cel puţin pentru corpul medical, pentru sistemul medical este să avem personal medical care să fie bine protejat, care să nu fie expus riscului de boală suplimentar faţă de cât este în contactul cu pacienţii zi de zi şi în felul acesta să prevenim absenteismul, să prevenim pierderea de vieţi omeneşti în rândul corpului medical, pentru că altfel nu putem să avem o capacitate de răspuns la pandemie, o capacitate de a oferi servicii medicale cât se poate de bune.
Deci obiectivul este acela de a avea un personal medico-sanitar integru şi cât se poate de bine securizat din punctul de vedere al riscului de boală”, a explicat medicul, potrivit sursei citate.