Valeriu Gheorghiță, avertisment crunt pentru români: „Suntem ca într-un război. Spre deosebire de noi, virusul evoluează”
Coordonatorul campaniei de vaccinare atrage atenția asupra situației în care România se află. Deși s-a înregistrat o ușoară scădere a infectărilor, spitalele sunt arhipline, iar sistemul medical românesc nu mai face față. Recent, Valeriu Gheorghiță a asemănat contextul epidemiologic actual cu un război în plină desfășurare.
Milioane de români se tem să folosească arma salvatoare
Medicul militar, Valeriu Gheorghiță, a încercat în numeroase intervenții să explice beneficiile pe care vaccinul le poate avea asupra sănătății individuale, dar și a țării, reușind astfel să învingem pandemia. Recent, specialistul a comparat această pandemie cu un război în curs de derulare, ai căror participanți ezită să foosească arma cu care ar putea învinge. Acesta a dat asigurări cu privire la faptul că înțelege ezitarea cetățenilor, însă a insistat asupra faptului că aceștia trebuie să înțeleagă în timp util benefiicile.
„Suntem ca într-un război. Chiar dacă noi nu vedem cu ochiul liber acest inamic, vedem cât de mult rău poate să facă şi acest inamic este virusul. Dar noi avem o armă la îndemână care se numeşte vaccin. Unii ştiu să folosească deja această armă, ştiu cum să se apere şi s-au vaccinat.
Sunt încă multe persoane care sunt ezitante, cărora le e frică să folosească acestă armă şi înţelegem acest lucru. Din acest motiv suntem aici, să le arătăm oamenilor cum să folosească această armă, în final cum şi de ce trebuie să se vaccineze”, a spus Gheorghiță, joi, în cadrul evenimentului dedicat campaniei „Oameni ca mine”.
Riscurile ratei mici de vaccinare
Din păcate, avertismentele nu sunt deloc încurajatoare. Oferind o abordare obiectivă, medicul susține că, în lipsa unui procent crescut de vaccinări, virusul va acționa în continuare fără milă, generând același haos ca și până acum.
„Va avea drum liber să infecteze în continuare mii de oameni, să genereze multe cazuri grave, care au nevoie de spitalizare, de internare în secţia de Terapie Intensivă… vedem că în momentul de faţă capacitatea secţiilor de Terapie Intensivă este la maxim şi în fiecare zi sute de români mor din cauza COVID-19 pentru că au fost expuşi acestor teorii ale dezinformării și pentru că nu am reuşit să îi convingem la timp de beneficiile şi importanţa vaccinării”, a adăugat medicul.
„Pandemia nu se va opri odată cu valul patru”
În cadrul aceleiași intervenții, Valeriu Gheorghiță a anunțat cu privire la creșterea cazurilor în alte țări, deși rata de vaccinare era una semnificativă. De altfel, acesta a dat asigurări cu privire la faptul că pandemia nu se va sfârși cu valul patru, iar modul în care următoarele valuri ne prind ține doar de noi. Acesta a subliniat faptul că virusul evolueză, se adaptează și poate da naștere la noi tulpini care să fie imbatabil în fața noastră.
„Nu ştiu dacă este, în momentul de faţă, neapărat despre un val 5, nici nu contează acest lucru. Contează situaţia reală, realitatea, şi anume că în multe ţări europene, deja, se observă o creştere importantă a numărului de cazuri, dar, acolo unde rata de vaccinare este crescută, nu se observă o creştere a numărului de cazuri grave, care au nevoie de spitalizare în terapie intensivă şi nu creşte mortalitatea. E clar că odată cu valul 4 nu se va opri pandemia. (…)
Din motivul acesta, este evident, este logic să înţelegem că dacă nici de data aceasta nu ne vom pregăti mai bine, în sensul în care să avem un grad ridicat de protecţie la nivelul comunităţii, perioada următoare şi valurile următoare, câte vor fi, ne vor lovi la fel de rău, poate chiar mai rău, pentru că, spre deosebire de noi, virusul nu stă pe loc. Virusul se adaptează şi evoluează, (…) devine mai rezistent la acţiunea anticorpilor, la protecţia pe care o avem astăzi de la vaccinuri sau de la trecerea prin boală”, a explicat preşedintele CNCAV.