Valeriu Gheorghiță, adevărul despre imunitatea oferită de vaccin. Ce spune despre administrarea dozei a treia

de: Rosu Ioana
06 05. 2021

Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, a vorbit miercuri seară despre durata imunității pe care vaccinul le-o oferă cetățenilor. Potrivit acestuia, perioada de imunitate ar fi mai mare decât se credea, dar nu poate fi anticipată cu exactitate. Cu privire la administrarea celei de-a treia doză de vaccin, medicul consideră că țările care o administrează vor să prevină, de fapt, viralizarea unor noi tulpini.

„Este una din întrebările la care nu avem răspuns”

Medicul Valeriu Gheorghiță a fost întrebat miercuri seară despre perioada în care suntem protejați de vaccin. Având în vedere că ne aflăm în plină campanie de vaccinare, milioane de cetățeni vor să știe pentru ce perioadă sunt protejați atunci când aleg să se vaccineze.

Din păcate, acest răspuns nu poate fi oferit cu exactitate, iar coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 ne confirmă acest lucru. Potrivit acestuia, imunitatea oferită de ser ar putea fi mai lungă decât perioada estimată de compania producătoare și de medici.

„Este una dintre întrebările la care nu avem un răspuns ferm în momentul de față. Avem date interimare, avem date la șase luni care ne arată o menținere a eficienței de peste 90% față de îmbolnăvirea prin această afecțiune.

Cu siguranță că această durată va fi mult mai lungă decât șase luni, opt luni, un an, poate chiar mai mult, dar este greu de anticipat”, a dezvăluit Valeriu Gheorghiță, în exclusivitate la Realitatea PLUS.

Întrebat de ce Marea Britanie a început să vaccineze populația cu cea de-a treia doză, medicul a explicat că această decizie ține de fiecare țară în parte și de pericolele care există în acel loc. Cu toate acestea, o persoană cu o imunitate crescută, răspunde mai bine împotriva unor diferite tulpini ale virusului.

„Motivul nu este acela al pierderii răspunsului imun protector, ci mai degrabă un mecanism care poate să anticipeze eventuala propagare a unor variante virale care să nu fie suficient de bine acoperite de vaccinuri. Evident, cu cât anticorpii sunt mai ridicați, cu atât se menține activitatea beneficiilor obținute din vaccinare. Este o decizie a unei țări care face propria politică de sănătate publică”, a adăugat medicul.