Vâlcov, amendat cu suma „uriașă” de 1.000 de lei: pentru ce a fost sancționat
Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă și „creierul” măsurilor economice ale PSD a fost amendat de CNCD cu suma de 1.000 de lei.
Darius Vâlcov a ajuns în atenția Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării după ce l-a numit „sandilău”, pe Facebook, pe unul dintre protestatarii #Rezist.
CNCD consideră că Vâlcov se face vinovat de discriminare și încalcă dreptul la demnitate.
„Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (…) a adoptat următoarea hotărâre. Fapta domnului Darius Bogdan Vâlcov de a denumi o persoană prin termenul de „sandilău” și publicarea fișei medicale a persoanei respective, protestatar de notorietate, constituie faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de afecțiune medicală necontagioasă și prin asociere pe baza criteriului de dizabilitate mentală. Vot: în unanimitate a celor prezenți (6 voturi)„.
Comunicat CNCD
Ce a publicat Vâlcov pe Facebook
În septembrie anul trecut, Darius Vâlcov a publicat pe Facebook fișa medicală a lui Sandu Matei, unul dintre protestatarii #Rezist. Consilierul premierului nu a vrut să spună cum de a intrat în posesia documentului eliberat de un psiholog, dar l-a numit pe bărbat „sandilău”.
Ulterior, postarea lui Vâlcov a fost ștearsă de Facebook. Bărbatul la care a făcut referire a anunțat, la rându-i, că îl va da în judecată pe Darius Vâlcov.
Sandu Matei a scris pe Facebook:
„Este adevarat că nu am deranjat aşa mult mafia politică ca până acum, dar să te legi de această depresie cauzată de pierderea unei persoane apropiate dragi este josnic, cu atât mai grav este că vine de la creierul mafiei psd şi consilierul Primului Ministru. Ma bucură aceste atacuri, asta îmi dovedeşte că lupta mea civică are ecou printre ei, dar să ajungi la nişte acte medicale cu caracter personal este deja prea mult şi trebuie văzut cine le-a oferit. RUŞINE vâlcov, RUSINE dragomir (pt cunoscători) ! Pam pam Vă pupa Fam. Matei , ne vedem în instanţă !”.
În plângerea penală depusă împotriva lui Darius Vâlcov, Sandu Matei cere daune de un milion de euro.
Sandu Matei îl acuză, întrele altele, că prin publicarea documentului medical, nu i-a fost respectat dreptul la viaţă privată.