Vacanță pentru elevi de Paștele Catolic 2024, câte zile libere vor avea elevii și profesorii
Paștele Catolic 2024 este sărbătorit pe 31 martie, iar elevii catolici nu sunt obligați să participe la cursuri în această perioadă. Vacanță pentru elevi de Paștele Catolic 2024 – câte zile libere vor avea profesorii și elevii catolici anul acesta.
Vacanță pentru elevi de Paștele Catolic 2024
Elevii catolici vor avea vacanță pentru Paște în perioada 29 martie – 2 aprilie, conform unei adrese a Ministerului Educației. Cât despre profesorii catolici, recomandarea Ministerului Educației pentru școli este să se facă o analiză a numărului acestora.
Ministrul Educației, Ligi Deca, a spus că elevii de religie catolică nu sunt obligați să participe la cursuri în perioada 29 martie – 2 aprilie, având în vedere că pe 31 martie 2024 este sărbătorit Paștele catolic.
Cât despre profesorii catolici, decizia aparține fiecărei școli în parte.
Totuși, școlile care decid că nu se țin cursuri, trebuie să se organizeze astfel încât orele să fie recuperate.
“Am trimis chiar astăzi o informare către inspectoratele şcolare judeţene în care evocăm obligaţiile legale conform contractului colectiv de muncă la nivel de sector.
Practic, spunem că la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar să fie realizată o analiză a numărului de angajaţi care ar putea beneficia de acest drept, de zile libere, şi anume vinerea mare, prima, a doua şi a treia zi de Paşti.
Practic, în funcţie de ponderea cadrelor didactice, Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ poate decide suspendarea cursurilor pentru aceste zile, pe care le-am amintit, şi stabilirea modalităţilor de recuperare cu aplicarea prevederilor articolului 9 alineatul 4, literele B şi C din regulamentul cadrului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi/sau reorganizarea programului şcolar în vederea suplinirii cadrelor didactice care beneficiază de aceste prevederi”, a declarat Deca, luni.
Elevii catolici care lipsesc în perioada 29 martie – 2 aprilie vor avea absențele motivate.
“De asemenea, elevii care aparţin unui cult religios legal altul decât cel ortodox, pentru care Paştele se celebrează în data de 31 martie, nu au obligaţia participării la cursuri în perioada 29 martie -2 aprilie, fiindu-le motivate la cerere absenţele înregistrate.
Am trimis deja această informare şi fiecare Consiliu de Administraţie deja discută şi decide în funcţie de ponderea cadrelor didactice şi de numărul elevilor care se încadrează în aceste prevederi”, a explicat ministrul Educaţiei.
Ce spune legea despre vacanța profesorilor
Conform contractului colectiv de muncă pentru Învățământ, angajații care aparțin de un cult religios legal, creștin, pot avea zile libere pentru Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște în funcție de data la care sunt acestea celebrate.
De asemenea, legea spune că profesorii care au beneficiat de aceste zile libere în funcție de data la care sunt sărbătorite de acel cult, vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator.
„Angajaţii care au beneficiat de zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui, prima şi a doua zi de Paşti, prima şi a doua zi de Rusalii, atât la datele stabilite pentru cultul religios legal, creştin, de care aparţin, cât şi pentru alt cult creştin vor recupera zilele libere suplimentare pe baza unui program stabilit de angajator”, se arată în lege.