Vacanță pe litoral 2020. Cât te costă, de fapt, un sejur la mare. Prețurile pentru fiecare stațiune

Vacanță pe litoral 2020. Cât te costă, de fapt, un sejur la mare. Prețurile pentru fiecare stațiune

Studiul ”Turismul la tine acasă” cuprinde cele mai mici prețuri pentru un sejur pe litoralul românesc, în fiecare stațiune, în funcție de numărul de persoane. Câți bani îți trebuie – prețurile pentru toată gama de turiști.

Turismul la tine acasă. Vacanță pe litoral, costuri. Prețul pentru fiecare stațiune

Mamaia

Perla litoralului românesc îi așteaptă pe turiști cu prețuri bune. Cei care vor să își petreacă o vacanță de 7 nopți la un hotel de 3 stele vor scoate din buzunar 1.700 de lei/cuplu. Dacă este vorba de o familie cu copil mic (0-5 ani) oferta pornește de la 1.800 de lei/sejur. În ofertă nu este inclusă și masa.

Pentru un hotel de 4 stele, fără masă, un cuplu va ajunge să plătească cel puțin 2.650 de lei. Dacă e vorba despre o familie cu un copil până în 5 ani, tariful pornește de la 3.200 de lei, iar dacă sunt 2 copii cu vârste între 3 și 8 ani, prețul pornește de la 4.800 de lei.

Jupiter

Surprinzător, unele hoteluri de 2 stele din această stațiune pornesc pentru un sejur de la 1.700 de lei, adică aceeași valoare ca și pentru hotelurile de 3 stele din Mamaia. Diferența este că, atunci când vine vorba de oferte pentru o famillie cu un copil mic, ele pornesc de la 2.300 de lei/familie.

În cazul în care turiștii aleg pensiune completă la un hotel de 2 stele, atunci un cuplu va scoate din buzunar cel puțin 2.700 de lei, în timp ce o familie va plăti minim 3.200 de lei. La hotelurile de 3 stele cu mic dejun, un cuplu va plăti 2.300 de lei, iar o familie cu un copil va achita pentru sejurul de 7 nopţi 2.600 de lei.

Venus

Hotelurile de 2 și 3 stele din stațiunea Venus au prețuri de pornire similare pentru cazarea oferită cuplurilor, anume 1.700 de lei/sejur. Dacă se vine și cu un copil de până în 5 ani, costurile pornesc de la 2.200 de lei/sejur. Pentru cazare cu mic dejun, la hotel de 3 stele, cuplul va achita 3.200 de lei, iar dacă vine și cu copil, prețul crește la 3.400 de lei.

Eforie Nord

Pentru un sejur de 7 zile în Eforie Nord, prețurile pornesc de la 1.000 de lei pentru un cuplu care vrea cazare, fără masă. Aceasta reprezintă o excepție, pentru că, în general, hotelurile de 3 stele au oferte care pornesc de la 1.400 de lei. Pentru o familie cu doi copii, ofertele au preț de început de 2.700 de lei. Niciuna nu are masă inclusă.

Olimp

La 3 stele, cu mic dejun, veți plăti 2.400 de lei/cuplu. Dacă este vorba despre o familie cu un copil, prețul se majorează la 2.600 de lei, iar pentru doi copii ajunge la 2.750 de lei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI