Va crește salariul minim brut în România. Se întâmplă de la 1 iulie, anunță PSD
Liderii Partidului Social-Democrat (PSD) au anunțat că salariul minim brut va crește în România, inclusiv în mediul privat, începând de la 1 iulie 2024. Decizia vine în contextul în care autoritățile politice ar dori să se alinieze la Directiva europeană privind salariile minime în Uniunea Europeană (UE).
PSD: Salariul minim brut va crește de la 1 iulie
Informația momentului privind veniturile financiare ale angajaților din România: salariul minim brut va crește, de la 1 iulie 2024, de la suma de 3.300 lei la 3.700 lei, potrivit unui anunț făcut de liderii PSD. Decizia reprezintă un pas înainte spre împlinirea tuturor cerințelor privind salariile minime din UE.
„Creșterea salariului minim la 3.700 de lei, anunțată de premierul Marcel Ciolacu pentru data de 1 iulie 2024, va ridica veniturile salariale la nivelul corespunzător pentru introducerea mecanismului de majorare automată a salariilor, conform prevederilor din Directiva europeană”, au transmis politicienii PSD.
Decizia va fi valabilă și pentru angajații din mediul privat
Liderii social-democrați au precizat că orice efect pozitiv din economie trebuie să se reflecte și în veniturile salariale ale cetățenilor, dorind astfel majorarea salariului minim brut. Trebuie subliniat că, potrivit declarațiilor politice, măsura va fi aplicată inclusiv mediului privat de activitate profesională.
„Introducerea salariului minim european va constitui un beneficiu important în special pentru salariații din sectorul privat, unde există cel mai mare număr de angajați încadrați cu acest nivel minim de salarizare”, au comunicat liderii PSD.
Ce regulă a impus Bruxelles privind cuantumul salariului minim pe economie
Politicienii PSD pregătesc împreună cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, un act normativ prin care se vor pune bazele unui mecanism automat ce va asigura majorarea salariului minim din România în fiecare an. În acest fel, până la finalul lui 2024, Guvernul se va apropia de cerințele Bruxelles-ului.
Trebuie precizat că Directiva UE nu impune un salariu minim în toate țările membre ale UE, însă indică statelor care fac parte din această comunitate să stabilească salariul minim la nivelul a cel puțin jumătate din salariul mediu înregistrat în anul precedent.
Cum reacționează antreprenorii din mediul privat
Între timp, antreprenorii care fac parte din Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România sau Consiliul IMM atrag atenția că majorarea veniturilor minime ale angajaților din mediul privat trebuie să fie efectuată ținându-se cont de nivelul de productivitate al acestora
Consiliul IMM este de părere că Directiva europeană privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană nu are caracter obligatoriu. Liderii de la Bruxelles au făcut doar o recomandare în acest sens, nu au impus creșterea salariului minim pe economie la nivelul a 50% din salariul mediu.