„Unii mi-au spus că sunt mare”. Rebela tenisului românesc, dispută aprinsă cu „haterii”, după ce a fost acuzată că a trucat un meci – GALERIE FOTO

de: Sorin Barbu
19 05. 2023

Andreea Prisacariu s-a calificat în „sferturile de finală” ale turneului ITF W60 de la Bodrum, dar nu a putut să savureze victoria. Unii dintre urmăritorii de pe rețelele sociale au întrebat-o dacă, după acest meci, a câștigat bani „la pariuri”. Sportiva din România a răspuns ironic și a avut o replică și pentru cei care i-au transmis că este „prea mare”.

Andreea Prisacariu, răspunsuri „rebele” pe rețelele sociale

Andreea Prisacariu se află doar pe locul 368 WTA, deși are deja 23 ani și a fost văzută ca o speranță a tenisului românesc. Sportiva a început ceva mai bine acest an, iar acum s-a calificat în „sferturile de finală” ale turneului ITF W60 de la Bodrum (Turcia). În primul tur a trecut de Panna Udvardy, favorită numărul 1 și a 92-a jucătoare a lumii, scor 6-7, 6-3, 6-4.

Succesul ei surprinzător nu a fost foarte primit de cei care au mizat că jucătoarea din România va fi învinsă, așa cum susțineau specialiștii. „Câți bani ai câștigat? Lucrezi pentru mafia pariurilor! Ar trebui să fii la închisoare”, i-a transmis un „urmăritor” din Serbia. ”Trist să văd asta… Mai ales din partea unui sârb”, a scris sportiva din România.

Andreea Prisacariu este foarte activă pe rețelele sociale și postează foarte des imagini de la antrenamente, ședințe foto și evenimentele la care participă. Primește destul de des mesaje în care se vorbește despre aspectul ei fizic. Româncă reacționează uneori, iar după unele antrenamente își arată chiar mușchii. „Unii mi-au spus că sunt mare. O iau ca pe un compliment și aleg să postez această fotografie ca să-i sperii pe băieți”, a scris Andreea Prisacariu pe Twitter.

Jucătoarea a acordat un interviu în care a dezvăluit că este foarte atașată de părinții ei, cu care vorbește foarte des la telefon, și a dezvăluit că nu are suficienți bani ca să-și cumpere un apartament, așa că nu-și poate permite să locuiască singură.