Ungurii ne-au dat o lecție. Cum au procedat ei pentru mii de cetățeni cu rate la bănci și credite

de: Ștefan R. Apostol
09 04. 2020

În timp ce autoritățile române încearcă să găsească modalități de a ajuta populația în această perioadă, având în vedere starea de urgență și obligativitatea de a sta acasă, iar banii se împuținează, vecinii de la vest, ungurii, reușesc să găsească mijloace financiare pentru a-și ajuta populația.

Ungurii ne-au dat o lecție

Ungaria, care se confruntă și ea cu efectele economice și sociale ale crizei sanitare declanșate de noul coronavirus, a adoptat moratorii privind plata creditelor bancare, măsuri ce au intrat în vigoare  în data de 19 martie 2020 în aplicarea prevederilor decretului guvernamental nr. 47/2020 emis cu o zi înainte.

Ulterior guvernul maghiar a elaborat un al doilea decret guvernamental ce a detaliat și a adus unele clarificări și completări prevederilor actului normativ anterior menționat, acesta fiind publicat în data de 24 martie 2020.

Ungurii ne-au dat o lecție. Cum au procedat ei pentru mii de cetățeni cu rate la bănci și credite

Conform decretelor guvernul maghiar a decis o suspendare, în beneficiul debitorilor, a plăților de capital,  referitor la dobânzile și comisioanele aferente contractelor de credit și de împrumut, de leasing financiar care au fost acordate pe o bază comercială înainte de data de 19 martie 2020. Decretele se aplică pe durata stării de urgență din Ungaria și va dura până la data de 31 decembrie 2020, el putând fi prelungit de guvern.

Cum au procedat ei pentru mii de cetățeni cu rate la bănci și credite

De aceste reglementări se pot folosi persoanele fizică și, cu excepțiile prevăzute în cele două decrete legislative, orice persoană juridică care este debitor în cadrul unui contract de credit, de împrumut și de leasing financiar încheiat pe o bază comercială.

În primul decret era prevăzut că statul, autoritățile locale și o serie de entități aflate sub supravegherea băncii centrale nu sunt considerate debitori și, drept urmare, nu intră sub incidența moratoriului. Cel de al doilea decret a adus însă o serie de corecții.

Aici sunt incluse, în categoria debitorilor, întreprinderile financiare, precum și fondurile de investiții, alături de administratorii acestora și se mai stipulează că moratoriul de plată se aplică și împrumuturilor acordate de angajator salariaților săi.

Ungurii ne-au dat o lecție. Cum au procedat ei pentru mii de cetățeni cu rate la bănci și credite

Dar, conform analiștilor din piața bancară, și ținând cont de presiunea situației, cele două decrete nu acoperă primele pentru asigurarea garanțiilor la credite, acestea urmând a fi plătite pe durata sa. Mergând mai departe cu analizele, se specifică faptul că informațiile disponibile indică aproximativ 100.000 de clienți ai băncilor maghiare care au anunțat că vor continua să-și plătească împrumuturile.