Unde va pleca Sorina Pintea, după eliberare. Avocatul fostului ministru, lămuriri despre starea de sănătate
După ce a fost arestată, fostul ministru al sănătății, Sorina Pintea a avut mari probleme de sănătate și, la un moment dat, i s-a oferit posibilitatea transferului la un spital penitenciar, dar a refuzat acest lucru. Astăzi, însă, a primit o veste care o va mai liniști și o va ajuta să-și rezolve problemele de sănătate.
UPDATE: Curtea de Apel București a decis ca Sorina Pintea să fie pusă sub control judiciar pentru 60 de zile. Aceasta a așteptat câteva ore în Arestul Central din București sosirea documentelor de la instanța de judecată. Sorina Pintea a urcat într-o ambulanță sosită în curtea Arestului Central, însoțită de cadre medicale.
Unde va pleca Sorina Pintea, dacă va fi eliberată
După ce a fost adusă, în această dimineață, la Curtea de Apel București unde judecătorii au decis ca fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, să fie pusă sub control judiciar, iar conform avocatului Sorinei Pintea, Viorel Mocanu, măsura controlului judiciar este pentru 60 de zile. Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, dar decizia nu a fost definitivă.
Sorina Pintea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract. Avocații Sorinei Pintea au depus, marți, o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Despescu, a declarat că Sorina Pintea a refuzat, joi seara, transferul la un spital penitenciar. Fostului ministru al Sănătăţii i-a fost acordată asistenţă medicală în arestul central.
Avocatul fostului ministru, lămuriri despre starea de sănătate
Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea va fi plasată sub control judiciar, a decis vineri Curtea de Apel Bucureşti, care a judecat contestaţia sa la măsura arestului preventiv. Confom avocatului fostului ministru, Viorel Mocanu, Pintea, care a fost prezentă dimineaţă în faţa instanţei, se află acum la o unitate spitalicească, acesta fiind motivul pentru care nu a asistat la pronunţarea sentinţei. Sorina Pintea va fi pusă în libertate, urmând să-i fie comunicaţi termenii controlului judiciar.