Unde va locui Irina Columbeanu când vine din America, după ce tatăl ei a pierdut vila de lux de la Izvorani? Cine o găzduiește: ”O invit în casa mea!” EXCLUSIV
Irinel Columbeanu, fostul milionar de la Izvorani, așteaptă cu nerăbdare reîntâlnirea cu fiica lui, stabilită de șase ani în America. Ion Cassian, patronul azilului, în care Irinel este găzduit, în prezent, ne-a dezvăluit, exclusiv pentru Playtech Știri, unde va locui Irinuca, pe perioada șederii în România, dar și ce datorii mai are Irinel.
Unde va locui Irina Columbeanu, când vine din America?
Irinel Columbeanu a anunțat că, în curând, fiica lui, Irinuca, stabilită în America, îl va vizita la azilul de bătrâni unde locuiește. El deja i-a trimis procura necesară pentru Ambasada Americii, având în vedere că puștoaica are doar 16 ani.
Dar, unde va locui Irinuca, pe perioada șederii în România, în condițiile în care Irinel a pierdut luxoasa vilă de la Izvorani? Contactat de Playtech Știri, Ion Cassian, patronul căminului de bătrâni care îl găzduiește pe Irinel Columbeanu, ne-a făcut dezvăluiri:
”Nu știu pe ce perioadă dorește Irinuca să stea în România, eu o invit să locuiască în casa mea, care e chiar în curtea azilului, pentru a fi aproape de tatăl ei. Depinde ce zice și ea, depinde cum dorește și Irinel să se organizeze.
Și de Paște, pe Irinel l-am invitat, la noi, ca să mai schimbe atmosfera. Am stat cu toții la masă, am mâncat cozonaci, friptură de miel. Și pe doamna Zina Dumitrescu, care a locuit tot la noi în azil, o invitam adesea acasă, la masă. Îi plăceau cartofii prăjiți și prăjiturile. Așa mi s-a părut normal și omenesc, ca să îi fac să se simtă bine”.
Ce datorii are Irinel Columbeanu la căminul de bătrâni?
Ion Cassian ne-a vorbit, exclusiv pentru Playtech Știri, și despre datoriile lui Irinel Columbeanu la azilul unde locuiește încă de anul trecut. Acesta susține că fostul milionar se străduiește din răsputeri să facă rost de bani, pentru a nu rămâne restanțier, să fie la zi cu plata taxei:
”În acest moment, Irinel Columbeanu mai are puține datorii, nu acoperă toată taxa, diferența e însă mică, să vedem ce planuri mai are de viitor. Are mult bun-simț, este un om educat, se străduiește cumva să facă rost de bani pentru taxă”, ne-a mai declarat Ion Cassian, pentru Playtech Știri.
Ce pensie are fostul milionar Irinel Columbeanu?
Irinel Columbeanu se vede nevoit să se descurce din modesta pensie, de 2.000 de lei, după ce a pierdut averea de aproximativ 6 milioane de de euro, fâcând investiții total neinspirate. Cum cazarea la căminul de bătrâni din Ghermănești variază între 4.500 și 8.000 lei lunar, lui Irinel îi este imposibil să acopere această taxă, prin urmare acceptă ajutorul financiar al fiicei sale, dar și al prietenilor, care i-au sărit în ajutor, acum, la greu.
Irinel Columbeanu a suferit un AVC și are interzis de la medici să mai călătorească cu avionul. Acesta este și motivul pentru care Irinuca, fiica lui și a Monicăi Gabor, vine ea din America, pentru a-l vizita, îngrijorată fiind de starea lui precară de sănătate.