Unde și-a luat casă Iulia Vântur. Locul neobișnuit în care iubita lui Salman Khan e rezidentă cu acte în regulă, nu e în India
Invitată într-o emisiune televizată, Iulia Vântur a dezvăluit tuturor că și-a cumpărat o nouă proprietate. Doar că, spre surprinderea multora, aceasta nu este în India. În ce loc din lume iubita celebrului Salman Khan este rezidentă cu acte în regulă, poți afla în rândurile de mai jos.
Iulia Vântur a reușit, după mulți ani, să câștige admirația străinilor
Când a anunțat că a decis să plece din România pentru a-și trăi povestea de iubire împreună cu celebrul actor Salman Khan, mulți au fost șocați. La vremea respectivă, fosta prezentatoare Pro TV se bucura de admirația multor conaționali. În fața ei avea să aibă un drum lung și greu.
Dacă Iulia Vântur se bucura de apreciere în România, nu la fel s-a întâmplat în India. Fosta jurnalistă a fost acuzată în repetate rânduri că profită de marele actor și a fost nevoie de mult timp pentru a demonstra că realitatea este, de fapt, alta. A reușit, într-un final, să câștige și respectul străinilor.
Iubita actorului indian Salman Khan, apariții TV numai una și una
Astăzi, nu doar românii și indienii o iubesc. Prin prisma aparițiilor sale în roluri de actriță, dar și cântăreață, Iulia Vântur a câștigat inimile multor oameni la nivel global. Recent, a fost invitată la două emisiuni televizate pentru a discuta despre succesul pe care a reușit să îl atingă.
La una dintre emisiuni, mai exact la Dubai One, iubita lui Salman Khan a vorbit despre evoluția carierei sale profesionale, despre investițiile în talentul și farmecul său aparte. Totuși, a dat foarte puțin din casă și în legătură cu deciziile pe care le-a luat împreună cu partenerul său de viață.
Locul în care Iulia Vântur și-a cumpărat o nouă casă
Iulia Vântur a dezvăluit că și-a cumpărat o locuință în Dubai, aceasta fiind a treia proprietate a fostei jurnaliste de la Pro TV. Puțini s-ar fi așteptat ca noua casă a iubitei lui Salman Khan să nu fie în India.
„Mă simt foarte bine aici, în Dubai. Am foarte mulți prieteni aici, am propria mea casă, de altfel am și o carte de identitate. Mă simt ca acasă aici. Vin foarte des, fie că este vorba de muncă, de evenimente. Recent chiar am avut un show”, a declarat Iulia Vântur, la Dubai One.
De remarcat este și faptul că partenerul său, celebrul actor Salman Khan, deține de asemenea o proprietate în Emiratele Arabe Unite, ceea ce consolidează legăturile ei cu această zonă a lumii.