Unde se pot testa gratuit bucureștenii pentru Covid-19. Află care centru este cel mai apropiat de locuința ta

de: Rosu Ioana
12 08. 2022

După ce a trecut recent printr-un val de creșteri al îmbolnăvirilor Covid-19, numărul infectărilor din România începe să urmeze iar o pantă descendentă. Cu toate acestea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate peste 6.469 de noi cazuri, iar cu siguranță, numărul real este și mai mare. Pentru ca bilanțul Covid-19 să fie cât mai apropiat de realitate, dar și pentru a evita transmiterea comunitară a virusului, DSP a transmis o listă cu centrele din București unde cetățenii se pot testa gratuit.

Când trebuie să apelezi la un test anti-Covid-19

Lunile de vară sunt deseori dedicate vacanțelor, iar acest lucru presupune de multe ori o mai mică atenție față de anumite restricții, și mai ales, față de prevenția anti-Covid-19 prin purtarea măștii de protecție.

Din păcate, temperaturile extreme nu ne încurajează să folosim prea des masca de protecție, iar consecințele nu întârzie să apară. Nu este de mirare că foarte multă lume se întoarce din concedii cu infecția Covid-19, însă refuză inconștient că ar putea fi chiar ei loviți de acest virus.

Apariția simptomelor poate coincide de multe ori cu alte evenimente care ne-ar putea crea stări de rău sau de răceală, precum consumul băuturilor reci, expunerea la aer condiționat, statul în curent, dar și alte motive.

Ei bine, trebuie știut că în majoritatea cazurilor, infecția de Covid-19 debutează cu dureri destul de mari în gât, urmate de frisoane și dureri insuportabile de cap, și chiar cu febră. În aceeste situații, este recomandat să vă faceți un test antigen rapid de Covid-19 sau unul PCR, iar ulterior, să vă anunțați medicul de familie pentru a vă ține sub observație.

Multă lume preferă să aștepte „Să vadă cum se mai simte” din dorința de a economisi niște bani cheltuiți pe oricare dintre testări. Pentru a evita aceste situații care vă pot înrăutăți starea de sănătate, așteptând în incertitudine să treacă stările de rău de la sine, DSP pune la dispoziție mai multe centre gratuite în București unde cetățenii se pot testa gratuit.

Unde te poți testa gratuit dacă ai simptome de Covid-19

Iată centrele de testare anti-Covid-19gratuite din București la care vă puteți deplasa în cazul în care vă confruntați cu unul sau mai multe simptome specifice infecției cu Covid-19.

Vă reamintim că cele mai frecvente simptome sunt durerile în gât, tusea, oboseala, pierderea gustului și/sau a mirosului, dureri de cap și dureri musculare, precum și o febră mai mare. Potrivit ministrului Sănătății, persoanele infectate trebuie să stea în izolare.

– Spitalul Clinic de Urgență București – Institutul Matei Balș

– Spitalul Victor Babeș

– Spitalul Alexandru Obregia

– Institutul Marius Nasta

– Spitalul Universitar București