Unde poți schia de 1 Mai în România. Stațiunile de la munte care încă au zăpadă
Deși cei mai mulți asociază minivacanța de 1 mai cu marea, iubitorii de sporturile de iarnă trebuie să afle că există variante și pentru ei. În unele stațiuni de la munte încă mai este zăpadă, astfel că aceștia pot merge la schi de 1 mai. Iată în ce stațiuni stratul de zăpadă încă ține cu turiștii.
Unde poți schia de 1 Mai în România
Turiştii care să își petreacă minivacanţa de 1 Mai la munte, trebuie să știe că există anumite stațiuni în care încă se poate schia. Zăpada care a căzut în luna aprilie și temperaturile ceva mai scăzute din această perioadă au ținut cu iubitorii sporturilor de iarnă.
Așadar, cei care se vor afla în acest weekend pe Valea Prahovei vor putea schia în condiţii foarte bune pe pârtiile din golul alpin al staţiunii Sinaia. Cei care încă nu au decis ce să facă de 1 mai trebuie să știe că gradul de ocupare a locurilor de cazare din staţiune este de circa 85% vineri, 28 aprilie.
Reprezentantul Centrului de Informare Turistică Sinaia, Paul Popa, a declarat, pentru Agerpres, că rezervările sunt în continuare deschise și că operatorii încă mai au locuri disponibile pentru toate buzunarele.
Sinaia, singura stațiune în care se mai poate schia
La ora actuală, potrivit informațiilor autorităților locale, Sinaia este singurul loc din ţară în care încă se poate schia, stratul de zăpadă pe pârtiile de altitudine măsurând între 30 şi 80 cm.
Conform datelor postate pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia, sunt amenajate şi deschise pârtiile Variantă, Vâlcel, Valea Dorului 2, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Lăptici 1 şi Lăptici 2.
Ce alte activități se pot face la munte
Iar pentru cei care nu sunt neapărat pasionați de schi, dar vor să meargă la munte în acest weekend, ei pot vizita Castelele Peleş şi Pelişor, pot face plimbări pe domeniul regal, în Parcul Dimitrie Ghica, la Casino Sinaia sau chiar pe munte.
Turiștii care optează pentru a merge în Buşteni, pot alege drumețiile în aer liber, vizitarea Castelului Cantacuzino, a Mănăstirii Caraiman, se pot plimba cu telegondola sau pot avea parte de câteva ore de distracție în Fun Park-ul de la baza domeniului Kalinderu.
„Cu ocazia mini-vacanţei de 1 Mai, azugenii lansează bucureştenilor, şi nu numai, invitaţia de a veni la munte, de a face mişcare, în aer curat şi linişte. Staţiunea are o poziţie unică pe Valea Prahovei, fiind favorizată de poziţionarea între munţi, perpendicular pe DN 1, ceea ce înseamnă aer de calitate şi lipsa aglomeraţiei în localitate.
Cu gondola sau pe cărări de munte, recomandat în grupuri de minim 3-4 drumeţi, se poate ajunge sus pe culmile Baiului sau Urechea sau Cazacu, fără a sta la coadă sau în înghesuială. Mai mult, traseele de MTB sunt pregătite şi gata să bucure amatorii de adrenalină”, informează Primăria Azuga.
Important de menționat este că în acest weekend, vremea va fi încă răcoroasă la munte, cu temperaturi de 1- 2 grade Celsius pe timpul nopții. Prin urmare, turiștii vor avea nevoie de haine groase și încălțări adecvate.
Citește și: Locuri amenajate pentru grătar în București. Unde poți petrece 1 Mai-Ziua Muncii, fără să iei amendă