Unde ar putea fi celelalte victime ale criminalului de la Caracal. Un martor-surpriză face lumină în acest caz
Suntem în plin scandal național. Oamenii se revoltă în fața sediilor instituțiilor care ar trebui să îi apere, dar care de această dată au eșuat, iar demisiile mai-marilor în stat curg, la fel ca pistele în cazul Caracal. Un localnic a dat noi detalii despre Gheorghe Dincă și a oferit anchetatorilor o nouă direcție.
Unde ar putea fi celelalte victime ale criminalului de la Caracal
Un localnic din Caracal, fost angajat al Primăriei din Caracal, a oferit anchetatorilor o nouă pistă: cadavrele ar putea fi aruncate într-un canal de irigații. Bărbatul, care declară că a lucrat ani de zile la Primăria din Caracal și la sistemul de irigații din zonă, a mers, în dimineața de marți, în fața casei criminalului pentru a le da ”o mână de ajutor” anchetatorilor.
”Am văzut că a indus în eroare, am văzut că a fost în baltă, a căutat prin baltă pe acolo, e o eroare ce vă spune, zice că din Olt. Undeva aici, la un kilometru jumate, e un canal care merge și se varsă în Olt, adică de irigat, se trage apă din Olt și ajunge în Dunăre.
Și el pe aici… Dacă te duci la un kilometru jumate e o conductă, un sifon de apă, care nu merge de 13 ani, și el de aici până acolo face 5 minute cu mașina, s-ar putea acolo să fie aruncată, prin verdeața aia, prin canale, au 7 metri adâncime. Acolo nu s-a făcut control”, a povestit individul, care spune că Dincă este un om periculos.
Localnicul a povestit că, în urmă cu mulți ani, când săpa un canal, Dincă ar fi ieșit la el și colegii său cu un topor și o rangă, pentru a-i amenința și izgoni din locul cu pricina.
„Am trecut pe aici de multe ori, cunosc acest om, că am undeva a patra, a cincia casă un neam, și am venit odată să iau niște piese, n-a lăsat pe nimeni să intre, la poartă a stat. Am lucrat în cadrul primăriei și am băgat apă și a văzut că am săpat în colțul ăla de acolo, a ieșit cu ranga și cu toporul la noi să ne bată că ce căutăm acolo. Era foarte violent”, a completat bărbatul.