Una dintre clădirile-emblemă ale Bucureștiului ar putea fi transformată în hotel
Banca Comercială Română (BCR) a scos la vânzare clădirea din zona statuilor de la Universtate. Aceasta ar putea fi transformată într-un hotel de lux.
Palatul Societăţii de Asigurări „Generala“ este clădirea care a fost, pentru multă vreme, asociată cu sediul BCR. Acum, aceasta a fost scoasă la vânzare și, potrivit unor date din piață, clădirea e evaluată la 20 de milioane de euro.
Având în vedere amplasarea sa, viitorul proprietar o poate transforma în hotel, potrivit ZF.
Fostul sediu BCR, monument istoric
Vânzarea fostulu sediu central al BCR vine într-un moment în care băncile pleacă din clădirile vechi și le preferă pe cele noi. BCR și-a mutat birourile în clădirea The Bridge 1 de la Orhideea şi în Bucharest Financial Plaza de pe Calea Victoriei.
„Noile spaţii şi facilităţile puse la dispoziţie au rolul de a conecta angajaţii şi de a încuraja o cultură a comunicării şi schimbului de experienţă. Partenerii şi clienţii BCR vor descoperi o nouă imagine a băncii atunci când ne vor vizita. Intenţionăm să implementăm un nou mod de lucru pe baza unor standarde moderne ale clădirilor de birouri”.
Adriana Jankovicova, CFO al BCR.
BRD, care avea birouri lângă BNR pe Strada Doamnei, a plecat în propria clădire construită în Piaţa Victoriei.
Palatul Societăţii de Asigurări „Generala“ a fost inaugurat în 1906 și se află pe lista monumentelor istorice din București. Clădirea emblemă a Bucureștiului a fost ridicată de arhitectul Oscar Maugsch.
Acesta este un arhitect de origine germană, care s-a născut la Iași în 1957 și a obținut cetățenia română de la Carol I, în anul 1894.
nascut in Iasi in data de 13 decembrie 1857 si a obtinut cetatenia romana in anul 1894, cetatenie ce i-a fost acordata de Carol I.
Oscar Maugsch a mai proiectat clădiri din București, precum Banca de Scont, Banca de Credit Roman de pe strada Stavropoleos, dar și Casa Elena Cantacuzino, Casa Olănescu, Casa Sabba Ștefănescu etc.