Una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume este de nerecunoscut. S-a refugiat în alcool, vorbeşte singură pe stradă şi arată rău. Foto

de: Andrei Simion
11 07. 2023

Una dintre cele mai cunoscute actrițe din lume a fost surprinsă de paparazzi în ipostaze îngrijorătoare. După ce a ieșit dintr-o clădire de birouri din Malibu, California, vedeta în vârstă de 61 de ani s-a sprijinit de stâlpii de susținere ai imobilului pentru a nu-și pierde echilibrul. A fost fotografiată vorbind singură timp de circa o oră. FOTO

Heather Locklear, de nerecunoscut pe stradă

Heather Locklear a șocat pe toată lumea, în urmă cu două săptămâni, când a fost surprinsă de paparazzi imediat după ce a părăsit o clădire de birouri din Malibu, California. Nu se știe în ce circumstanțe s-a dus actrița la locul cu pricina. Cert este că vedeta cunoscută pentru faptul că s-a refugiat în alcool a avut un comportament foarte bizar.

Actrița în vârstă de 61 de ani a fost surprinsă îmbrăcată în haine sport cu imprimeuri și șlapi, fără niciun strop de machiaj pe chip și cu părul dezordonat. În timp ce se afla la marginea clădirii din care a ieșit chiar înainte de a fi surprinsă de paparazzi, s-a rezemat de câțiva stâlpi de sprijin, în încercarea de a evita o căzătură direct în parcare.

Ajunsă în partea opusă a clădirii, vedeta Melrose Place s-a așezat pe scări și a început să vorbească singură. Ulterior, a scos din geantă un jurnal în care a notat câteva observații. În timp ce băga carnetul la loc în geantă, Heather Locklear părea destul de tulburată și s-a enervat, scrie presa străină.

Heather Locklear a petrecut nu mai puțin de o oră pe scările clădirii de birouri din Malibu, California, vorbind singură. Mai târziu, s-a grăbit să ajungă la mașina în care o aștepta logodnicul său, Chris Heisser, în vârstă de 61 de ani.

Ce spun apropiații despre consumul de alcool

Apropiații actriței sunt îngrijorați că Heather Locklear a început să bea din nou, după ce a fost la dezintoxicare de peste 20 de ori, potrivit surselor citate de Daily Mail. Vedeta s-a luptat mulți ani la rând cu sobrietatea și, în cele din urmă, a suferit o cădere psihică profundă. S-a întâmplat în anul 2018, după ce a fost arestată din cauza agresiunii cu care a tratat un polițist.

În aceeași perioadă s-a reaprins și iubirea dintre Heather Locklear și Chris Heisser, care s-au iubit în perioada liceului. Cei doi parteneri s-au despărțit în repetate rânduri de-a lungul timpului. Deși fostul pilot de motocross nu dă semne că ar vrea să se căsătorească, a decis să reia relația cu actrița.

„Eu sunt genul de om care crede că un bărbat poate fi al tău pentru restul vieții tale, indiferent dacă este sau nu este căsătorit cu tine”, a declarat Heather Locklear în 2021. „Nunta nu este atât de importantă. Suntem împreună, ne iubim și ne susținem. Și, într-adevăr, asta este tot ce contează”, a adăugat vedeta Melrose Place.

Te-ar putea interesa și: Drama pe care o trăiește Ana Morodan. De ce a devenit dependentă de pastile, vedeta a suferit cumplit

Heather Locklear are o fiică în vârstă de 25 de ani, Ava Sambora, cu chitaristul Bon Jovi Richie Sambora, cu care a fost căsătorită în perioada 1994-2007. Înainte de această relație, actrița a mai fost implicată într-un mariaj cu toboșarul Motley Crue Tommy Lee, din 1986 până în 1993.