Un vasluian a cumpărat carne de miel de pe internet. Ce a primit acasă întrece orice imaginaţie, a făcut totul public
Un vasluian a avut parte de șocul vieții lui după ce a comandat carne de miel pe internet. Cum site-urile abundă în această perioadă de anunțuri prin care crescătorii încearcă să își vândă mieii, acesta a decis să nu mai facă un drum până la piață și să cumpere direct din mediul online. Ce a primit în pachet însă, l-a degustat total!
A comandat carne de miel de pe internet, dar a avut un șoc când a deschis „coletul”
Internetul a devenit o modalitate prin care tot mai mulți români aleg să își facă cumpărăturile. Din lipsă de timp sau pentru că, pur și simplu, vor să evite aglomerația din supermarketuri și piețe, mai ales în această perioadă, aceștia vor să „scurteze” calea.
Și iată că, mai nou, oamenii au ajuns să cumpere și carne de miel de pe internet, fără a se gândi că aceasta le-ar putea pune sănătatea în pericol! Așa a făcut și un vasluian care a decis ca, anul acesta, să cumpere carnea pentru friptura de Paște din mediul online.
Ce conținea mielul cumpărat
În anunțurile care se regăsesc pe site-urile de vânzări din România, mulți dintre crescătorii de animale aleg să își treacă doar numărul de telefon, alături de un nume fictiv, pentru a nu putea fi identificați.
Făcând comerț în acest fel, ei încearcă să evite controalele medicilor veterinari, chiar dacă pot pune, real, sănătatea consumatorilor în pericol sănătatea. A pățit-o zilele trecute un român din Vaslui, care a comandat de pe internet un miel de aproape 5 kilograme. După sacrificare, însă, el a constatat cu stupoate că toată carnea era plină de viermi, notează Vremea Nouă.
Intestinele îi erau inflamate și cel mai probabil mielul suferea de moniezioză, numită și panglica mieilor. Această boală apare de regulă primăvara la miei și oile tinere. Specialiștii spun că la început nu se observă niciun semn al infecției.
Vânzătorul nu a mai răspuns la telefon
Bărbatul a făcut imediat plângere, dar autoritățile veterinare au încercat în zadar să dea de urma ciobanului care vânduse mielul plin de paraziți. Acesta nu a mai răspuns deloc la telefon.
Prin urmare, conducerea DSVSA Vaslui face apel la locuitori să achiziționeze carne de miel numai din spații special amenajate și să solicite avizele sanitar-veterinare.
Carnea de miel poate fi infestată și după sacrificare dacă nu este depozitată corespunzător. În cazul în care cumpără din locuri neautorizate sau iau animale vii, cel mai indicat este să ducă o bucată de carne la analiză într-un laborator de specialitate înainte de a o consuma.