Un telespectator i-a salvat viața unei prezentatoare TV din America. A remarcat ceva la ea și i-a trimis apoi un mail

de: Ana Chivu
26 07. 2020

Un telespectator a fost îngerul păzitor al unei prezentatoare de televiziune din America. Ce pericol o păștea pe vedetă dacă nu intervenea la timp, precum a fost sfătuită de o străină?

Un telespectator i-a salvat viața unei prezentatoare

O jurnalistă din America are mii de mulțumiri pentru un telespectator care a oferit o lecție superbă de bunătate și responsabilitate față de semeni. Victoria Price a fost atenționată de un străin că umflătura de pe gâtul ei ar putea prezenta semne de îngrijorare, așa că i-a trimis un e-mail în care a sfătuit-o să facă de urgență o vizită la medic, relatează BBC. „O telespectatoare mi-a trimis un e-mail luna trecută. A văzut o umflătură pe gâtul meu. A spus că îi amintea de situația ei. Avea cancer. S-a dovedit că și eu am”, a scris Price pe Instagram.

Prezentatoarea a adăugat că urmează să fie supusă unei intervenții chirurgicale pentru a putea elimina tumora, povestind ulterior cât de mult a muncit în ultima vreme pentru a relata despre focarele de coronavirus din Florida, neglijându-și astfel propria sănătate. Jurnalista a oferit mai multe detalii în urma controalelor amănunțite făcute. Specialiștii i-au spus că este nevoie ca tumora să fie îndepărtată cât de curând, pentru că se răspândește din centrul gâtului. De asemenea, aceasta trebuie să-și scoată și tiroida și niște ganglioni limfatici. Vedeta a susținut că nu are cuvinte de mulțumire pentru femeia care i-a scris, pentru că dacă nu ar fi intervenit la timp lucrurile ar fi putut fi cu mult mai grave decât în acest stadiu.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

‪The last 48 hours have been overwhelming, but the outpouring of love and support has been beyond anything in my wildest dreams. To all my new friends, thanks for joining me on my journey! ‬ ‪All my love to @NBCNightlyNews @annenbcnews for helping me share my story beyond Tampa Bay‬. ?#checkyourneck

O postare distribuită de victoria price (@victoriapricetv) pe

„Este un gând înspăimântător”

„Dacă nu aș fi primit niciodată acest e-mail, nu mi-aș fi sunat niciodată medicul. Cancerul ar fi continuat să se răspândească. Este un gând înspăimântător și umilitor. Îi voi fi pentru totdeauna recunoscătoare femeii care mi-a trimis acel e-mail. Nu avea obligația de a face asta, dar oricum a făcut-o. Asta înseamnă să fii de partea cuiva”
Victoria Price