Un supermarket din România, folosit într-o înșelătorie chiar în aceste zile. Oamenii rămân fără bani
În ziua de azi, înșelătoriile de tip scam sunt la ordinea zilei, reușind să păcălească tot mai mulți oameni, iar asta atrage atenția autoritățile. Se pare că atacatorii se folosesc de numele unor magazine cunoscute sau de ale unor bănci pentru a-i păcăli pe clienți să își divulge datele personale și să îi lase, astfel, fără bani.
Un supermarket din România, folosit într-o înșelătorie chiar în aceste zile
De data aceasta, numele supermarketurilor Profi au fost folosite pentru înșelătorie, mai precis într-o campanie online de tip scam. Chiar și reprezentanții magazinului au postat un mesaj pe Facebook prin care le-au atras atenția oamenilor să nu pice în plasă, evidențiind faptul că magazinele Profi nu desfășoară astfel de campanii.
Mai jos aveți un exemplu de site care găzduiește o campanie promoțională falsă, folosindu-se de imaginea Profi Romania pentru a putea atrage potențialele victime să dea clic și să-ți ofere datele personale, cu speranța de a primi un premiu valoros.
„Profi a publicat deja o avertizare pe canalele oficiale de comunicare ale companiei, specificând totodată că această campanie de tip scam se propagă prin intermediul paginilor sau a conturilor false pe social media”, a anunțat Directoratul Național de Securitate Cibernetică.
În plus, chiar cei de la Profi au transmis următoarele:
„Vă rugăm să fiți atenți! În ultima perioadă au fost semnalate mai multe campanii false, postate în numele Profi, în mod ilegal. Vă rugăm frumos să evitați accesarea acestora.”
Reprezentanții lanțului de magazine au mai menționat faptul că toate ofertele și promoțiile lor sunt detaliate pe site și pe canalele oficiale de social media.
Modul de funcționare al campaniilor de tip scam
Campaniile de tip scam se fac, deseori, prin intermediul mesajelor, de tip SMS, pe WhatsApp, ori prin e-mail și au integrat un link. Sub orice formă nu trebuie să dați click pe link-uri provenite din surse necunoscute sau dubioase. Însă dacă deja ați dat click, este neecsar să verificați adresa site-ului înainte de a face orice pas. Dacă domeniul este ciudat (.online, .info sau .xyz) și nu este .ro sau .com, acest lucru ar trebui să vă îngrijoreze.
În plus, greșelile gramaticale din mesaj sau logo-ul care nu este la fel cu al magazinului sunt indicii clare că aveți de-a face cu un fals. Așa ca evitați să vă dați datele personale și mai ales datele cardului, în special dacă vi se cere o anumită sumă de bani pentru a intra în posesia a ceva ce se presupune că ați câștigat.