Un simbol al Rapidului pleacă din Giulești. Fragmentul din istoria vișiniilor care va salva de întuneric un stadion

de: Iorgu Ianusi
22 02. 2019

Nocturna stadionului din Giuleşti va fi mutată la Călăraşi. Așa ar dori Consiliul Județean, care plănuiește modernizarea stadionului „Ion Comșa”, arenă pe care joacă echipa Dunărea Călărași.

Un prin pas este tocmai instalarea nocturnei, care trebuie demontată și transportată spre Călărași.

Stadionul din Giulești ar trebui refăcut complet pentru Campionatul European de Fotbal din 2020, când România va găzdui patru meciuri și cedarea nocturnei nu ar trebui să pună prea multe probleme.

Eduard Grama, șeful Direcției Dezvoltare din Consiliul Județean Călărași. Foto: Ediția.ro

„Suntem în discuţii avansate cu cei de la Giuleşti. Vrem să aducem nocturna de pe stadionul Rapid, la Călăraşi. Vreau să vă mai spun că vom avea nocturnă pe stadion, dar şi pe terenul II din incinta complexului sportiv, Dunărea Călăraşi”, a spus șeful Direcţiei de Dezvoltare din Consiliului Judeţean Călăraşi.

Nocturna buclucașă va salva o echipă care joacă doar pe lumină naturală

Dunărea Călărași evoluează în prezent pe un stadion fără noctură așa că toate meciurile de acasă trebuie să se dispute cât e lumină.

Dacă se vor menține în Liga I, patronii clubului sunt obligați să monteze o instalație de iluminare, pentru că ar fi al doilea an în primul eșalon al fotbalului românesc.

Instalația de noctură a stadionului Rapid a intrat în istoria clubului și cu momente mai puțin plăcute. Este celebră seara în care FC Rapid întâlnea Paris Saint Germain în Cupa UEFA iar nocturna a cedat spre sfârșitul meciului. Scorul de pe tabelă era de 0-1, dar francezii au câștigat, până la urmă, cu 0-3, după ce Rapidul a fost penalizat la „masa verde” din cauza modului defectuos de organizare a partidei.