Un savant suedez avertizează România. ”Când veți elimina restricțiile, vor fi mai mulți morți”
Epidemiologul suedez Johan Giesecke, care consiliază Agenţia de Sănătate Publică din Suedia, susţine într-un interviu că decesele ar trebui comparate după un an de la apariţia coronavirusului.
Un savant suedez avertizează România. ”Când veți elimina restricțiile, vor fi mai mulți morți”
În Suedia, există doar o restricţie, scrie adevarul.ro. Este interzisă adunarea a mai mult de 50 de persoane. Epidemiologul suedez Johan Giesecke susţine că restricţiile de circulaţie provoacă mai multe daune ca pandemia. Acesta crede că strategia ţării sale este una bună. „Daunele cauzate de restricţiile de circulaţie vor fi mai importante decât cele provocate de pandemie„, a declarat Johan Giesecke.
În prezent, Suedia are 18.926 de persoane infectate şi 2.274 de decedaţi. România are 11.339 de persoane infectate şi 650 de decese cauzate de coronavirus. Comparaţiile, spune epidemiologul suedez, ar trebui făcute abia peste un an.
Compararea numărului de decese se face după un an
„Numărul de morţi de acum nu este relevant, dacă doriţi să comparaţi mortalitatea, ar trebui să aşteptaţi un an şi apoi să socotim decesele” – a mai declarat Johan Giesecke, care face parte din grupul de cercetători care îl consiliază pe directorul general al OMS, Tedros Adhanom, şi a fost cercetătorul-şef al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Medicul suedez spune despre măştile de protecţie că sunt bune atâta timp cât nu sunt purtate afară.
„Nu cred în măştile de protecţie. Dar este o idee bună să nu fie obligatorii afară. Riscul de infecţie este mult mai mic în aer liber”, a mai spus Johan Giesecke. Medicul suedez spune că economia nu trebuie uitată şi că trebuiesc făcute anumite calcule pentru a se ajunge la un echilibru.
Restricţiile de circulaţie au ramificaţii politice
„Cu siguranţă trebuie să ţii cont de economie. Există un punct de echilibru când daunele sociale depăşesc în gravitate numărul deceselor. Mai ales dacă oamenii încep să moară din alte cauze ca urmare a restricţiilor impuse pentru evitarea răspândirii COVID-19.
De ceea ce mă tem cu adevărat sunt ramificaţiile politice ale restricţiilor. Acum vedem forţe întunecate în ascensiune în mai multe ţări din Europa. Oamenii care doresc putere folosesc deja pandemia pentru a-şi asigura mai multă putere. Situaţia din Ungaria este profund îngrijorătoare„, a mai spus Johan Giesecke.