Motivul pentru care un român a alergat la -60 de grade Celsius
Un român a alergat 250 de kilometri la Polul Sud, pentru o cauză nobilă, în condiţii extreme, la minus 60 de grade Celsius.
Nu este prima ora când acesta participă la ultramaratoane, dar este prima oară când alergă în scop caritabil. Iulian Rotariu vrea să doneze banii copiilor cu autism din Botoșani, orașul său natal.
Timp de șase zile, Iulian s-a întrecut cu 51 de de concurenți veniți din toată lumea. Deși, nu este sportiv de performanță a reușit să țină piept condițiilor neprielnice ale Antarticii. Iar de primul loc l-au despărțit doar patru metri, dar se poate mândri că la categoria sa, el a fost cel mai bun dintre toți.
Iulian spune că traseul de 250 de kilometri de la Polul Sud a fost foarte dificil din cauza zăpezii, cu care s-a luptat din greu. Stratul de zăpadă îi ajungea până la brâu, ceea ce a făcut din alergare, mai mult un fel de înot prin zăpadă. Iar până se bătotorea zăpada era nevoie de câteva ore.
„Am avut un echipament cu mult peste medie faţă de celelalte competiţii. Nu a fost ceva care m-a deranjat. Rucsacul a avut 10 kg”, povestește Iulian Rotaru.
Cursa a fost una foarte grea, dar pompierul în vârstă de 42 de ani, spune că puterea, curajul și persevernța de care a dat dovadă s-a datorat în primul rând scopului pentru care alerga.
„Tot timpul m-am gândit că dacă îmi este îngăduit eu îmi termin cursa, dar copiii pentru care alerg nu îşi terminca niciodată competiţia şi mi-a dat putere oricât de greu era să merg mai departe”, spune Iulian.
Totuși. în spatele acestei motivații de a alerga se află, însă băiețelul lui. În momentul în care acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale, pe când avea doar trei ani, atunci Iulian a îneput să alerge
„Nouă ore cât a durat operaţia eu am alergat în jurul spitalului de la Tg. Mureş. Dacă voi fi sănătos, voi ajunge acasă şi voi mânca mămăliga cu brânză. Sper să mi se dea posibilitatea să alerg în Antarctica, în deşert, însumând 520 de kilometri”, spune Iulian.