Un restaurant de pe litoral a fost închis! S-au găsit legume mucegăite și pește în putrefacție

de: Ștefan R. Apostol
20 02. 2024

Deși nu este încă sezon estival, inspectorii ANPC nu fac excepții de la regulă când vine vorba de restaurantele de pe litoral. Conform acestora, un restaurant de pe litoral a fost închis, după ce s-au găsit legume mucegăite și pește în putrefacție. Citește mai departe și află despre ce restaurant este vorba.

ANPC a închis un restaurant de pe litoral

Deși nu este sezon estival, în restaurantele și cherhanalele de pe litoral găsești și ăn aceste zile clienți dispuși să încerce preparatele specifice. Numai că, spun cei de la ANPC, în cazul unei cherhanale extrem de cunoscute din stațiunea Olimp, lucrurile nu au fost bune, după controalele ANPC. Conform inspectorilor, s-au găsit un număr important de alimente neconforme, printre care legume mucegăite și pește în putrefacție.

Vezi și: S-au închis mai multe săli World Class din București. ANPC a luat decizia dură

Cherhanaua a fost amendată cu 14 mii de lei

Situația, una reprobabilă, ar trebui să-i pună în gardă și pe ceilalți operatori economici și să remedieze dacă există astfel de situații. În cazul acestui restaurant, inspectorii ANPC spun că au fost nevoiți să suspende activitatea cherhanalei, precum și amendarea acestuia cu cel puțin 14 mii de lei. În același timp au obligat localul să retragă de la vânare toate preparatele în care s-au folosit legumele mucegăite și pește stricat.

Vezi și: ANPC a închis un restaurant chinezesc din România. Au fost găsiți gândaci în bucătărie

Marfă de peste 30 de mii de lei, găsită stricată

În urma controalelor au fost confiscata și retrasă m arfă de peste 30 de mii de lei, găsită stricată, iar inspectorii trag din nou un semnal de alarmă pe această temă. În aceeași ordine de idei, ANPC a mai efectuat în ultima perioadă și alte controale, la nivel național.

Vezi și: Un mare mall din România a fost închis din cauza gândacilor. Anunţul făcut de cei de la ANPC

Cel mai recent a fost la peste 230 de magazine, deținute de Mega Image, în urma cărora s-au dat 485 de amenzi contravenționale, pe lângă asta, alte 99 de avertismente, și, după caz, oprirea temporară a activităților acestor magazine. Președintele ANPC, Horia Constatinescu a emis și o declarație, după terminarea inspecțiilor, declarând că:

“Nu știu cum se pronunță într-o belgiană pură, dar mesajul în română ar fi: Respectați-ne! Mi-ar plăcea ca produsele care sunt prezente pe rafturile magazinelor Mega Image din România să ajungă, pentru o perioadă mai lungă, și în țara de origine a operatorului economic, pentru a vedea care este reacția consumatorilor de acolo.

Cred că habar nu au că există portocale cu bube și mandarine-boabe la hectar. Trebuie să învețe că nu de fiecare dată când cumpără un produs acesta are cantitatea înscrisă pe ambalaj, care poate fi mai mica, pentru a le asigura o cură de slăbire. Aș fi curios care este reacția autorităților din țara de origine a operatorului economic Mega Image și cu privire la repetabilitatea unor abateri sancționate și constatate în trecut.

Probabil există o justificare și o scuză pe care doresc să le-o transmită celor din Belgia, nu nouă. Vom îndesi acțiunile de control de amploare, până o să ne facem înțeleși.”, spune Horia Constantinescu, președintele ANPC.