Un nou scandal zguduie scena politică. Cum a câștigat o tânără liberală, condamnată penal, 500.000 de lei în plină pandemie
O achiziție destul de ceontroversată a fost făcută la începutul acestei luni de Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava. În plină pandemie de coronavirus, o societate fără activitate, de la înființare și până în prezent, din Berceni, a primit de la spitalul sucevean un contract de 500.000 de lei.
Un nou scandal zguduie scena politică
Patroana firmei Romjenslav SRL Berceni, pe nume Jenica Slav, are 35 de ani și este membru activ în PNL, filiala Berceni, iar în urmă cu doi ani a fost condamnată la 10 luni și 20 de zile pentru mărturie mincinoasă și instigare la infracţiunea de înşelăciune, într-un caz în care a ieșit la iveală faptul că femeia furase un telefon mobil. Tot atunci, aceasta a petrecut o noapte în spatele gratiilor.
Interesant de urmărit este faptul că la data de 1 aprilie, cu doar câteva ore înainte ca managermentul unității medicale să fie preluat de Armată, spitalul sucevean a atribuit un contract de 500.000 de lei, fără TVA, companiei conduse de Jenica Slav.
Ce presupune contractul semnat de părți
Pentru a îndeplini obligațiile contractuale, firma Romjenslav SRL Berceni trebuia să furnizeze 10.000 de combinezoane, cu o „compoziție 100% polipropilenă (nețesut). Produsul este de unică folosință fără certificări, este un produs fabricat în România. Greutate (gr/mp): 100“, potrivit unei descrieri ce se găsește pe SEAP (Sistemul Electronic de Achizitii Publice). Prețul stabilit pentru un combinezon este de 50 de lei.
În ciuda faptului că numărul de telefon al firmei, postat la această tranzacție este greșit sau incorect: 0123456795, Jenica Slav a declarat: „nu aveam un număr de fix și de aceea am scris așa“, potrivit g4media.ro.
O clauză extrem de avantajoasă pentru furnizor este reprezentată de achitarea sumei aferente echipamentelor medicale în termen de 24 de ore de la data recepției produselor, în contextul în care, în majoritatea cazurilor, termenul de plată stabilit de autoritățile contractante este de 10-15-30-60 de zile.
„Nu pot să vă dau nicio relație acuma, vă rog să vă adresați Biroului de Achiziții“, a replicat medicul Florin Filip, care ocupa funcția de conducere în regim interimar la momentul atribuirii contractului.