Un nou scandal în Austria după refuzul aderării României la Schengen. S-a întâmplat în Guvern, după Crăciun
Veto-ul dat țării noastre a creat un val de nemulțumire în guvernul din Austria. Reprezentanții celor mai importante partide, schimb dur de replici după refuzul aderării României la spațiul Schengen.
Un nou scandal în Austria după refuzul aderării României la Schengen
Sunt tensiuni mari în interiorul coaliției de guvernare din Austria, după refuzul aderării României la Schengen, scriu jurnaliștii de la publicația locală Die Presse. În timp ce ministrul Afacerilor Europene, Karoline Edstadler – de la ÖVP – apără veto-ul și cere măsuri rapide în UE împotriva migrației ilegale, vicecancelarul Werner Kogler, de la Partidul Verzilor, vorbește despre un scenariu ce ar implica scoaterea Ungariei din Schengen.
Edstadler sprijină propunerea cancelarului Karl Nehammer de a utiliza fonduri europene pentru a sprijini Bulgaria în construirea de bariere fizice la frontiera externă a UE.
„A fost necesar să se vorbească tare pentru alte state și protecția frontierelor lor, cum ar fi Bulgaria, care are o frontieră dificilă cu Turcia. Presiunea migrației este deosebit de mare aici. Gardurile sunt doar una dintre numeroasele măsuri care trebuie luate și care există deja în 11 din cele 27 de state membre.”
Reprezentantul ÖVP vrea să lege un „DA” al Austriei pentru aderarea României și Bulgariei de progresele în politica UE în domeniul migrației.
„Extinderea spațiului Schengen este un lucru pe care dorim să îl discutăm în continuare în coordonare cu partenerii noștri, Bulgaria și România, astfel încât să îl putem repune pe agendă după ce se vor face pașii corespunzători în politica de migrație și azil.”
„Dacă ar fi să urmăm logica ministrului de Interne, atunci Ungaria ar trebui să fie dată afară din Schengen”
Vicecancelarul Werner Kogler vede cu totul diferit lucrurile, criticând veto-ul dat de Austria țării noastre. Într-un interviu acordat „Kleine Zeitung”, publicat de Crăciun, Kogler spune că, dacă ar fi să se aplice „logica” ministrului de Interne, atunci Ungaria ar trebuie exclusă din Schengen.
„Dacă ar fi să urmăm logica ministrului de Interne, atunci Ungaria ar trebui să fie dată afară din Schengen, pentru că de acolo vin cele mai multe transferuri neînregistrate dinspre Austria”, a spus vicecancelarul Austriei.
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner a apărat și el veto-ul pentru România și Bulgaria, motivând creșterea migrației ilegale, tot pe ruta balcanică. Din punctul de vedere al Comisiei Europene și al Parlamentului European, cele două țări au îndeplinit toate condițiile de aderare la Schengen.
„Nu se poate ca noi să înregistrăm mai mult de 100.000 de persoane în Austria în conformitate cu regulile și să ne dăm seama că 75.000-80.000 nu au fost înregistrate înainte. (…)
Exact acest lucru arată că un gard singur nu ajută. De aceea, lucrăm la soluții. Și cred că vom reuși”, a mai spus Kogler.