Un nou referendum pe tema Brexit ar putea avea loc în Marea Britanie. Ce spune Theresa May
Premierul britanic Theresa May face o nouă încercare de a obține un acord pe Brexit din partea Parlamentului. De această dată, se arată dispusă să facă mai multe compromisuri și chiar să accepte ideea unui al doilea referendum pe tema Brexit.
Premierul britanic vrea sprijinul laburiștilor în privința acordului negociat cu Bruxellesul, dar respins în repetate rânduri de Parlamentul de la Londra. Șefa Guvernului britanic i-a transmis liderului laburiștilor Jeremy Corbyn o scrisoare.
În document, arată că e dispusă la mai multe compromisuri.
Cum vrea Theresa May să obțină acord pe Brexit
În scrisoarea trimisă lui Jeremy Corbyn, șefa Guvernului de la Londra se arată dispusă să colaboreze cu garda jos.
„Am arătat astăzi că sunt dispusă să fac un compromis pentru ca poporul britanic să iasă din UE. Withdrawal Agreement Bill – WAB este ultima noastră şansă de a face acest lucru. Vă cer să faceţi de asemenea un compromis, astfel încât să putem oferi ceea ce ambele noastre partide au promis în programele noastre şi să restabilim încrederea în politica noastră”
Theresa May, premierul Marii Britanii
Scrisoarea trimisă de Theresa May apare în contextul în care laburiștii au declarat că nu s-au răzgândit și nu vor susține acordul de retragere din UE. Acest refuz vine după ce Guvernul va include în proiectul de retragere inclusiv opțiunea ca parlamentarii să se poată pronunța și asupra unui nou referendum pe tema Brexit.
Cu alte cuvinte, dacă parlamentarii acceptă, britanicii ar putea fi întrebați, din nou, dacă mai vor sau nu în Uniunea Europeană.
Brexitul, amânat până în octombrie
Marea Britanie ar fi trebuit să iasă din UE pe 29 martie, dar Camera Comunelor a aprobat un plan al Guvernului Theresa May de amânare a datei Brexit. Ulterior, era vehiculată și data de 12 aprilie ca posibil divorț de Uniunea Europeană, dar și această dată a fost prelungită.
Marea Britanie a cerut răgaz la Bruxelles pentru că Guvernul condus de Theresa May pentru că acordul de retragere nu a fost ratificat de Parlament.
Următoarea dată posibilă pentru ieșirea Marii Britanii din UE este 31 octombrie.