Un nou magazin IKEA în România. E oficial, unde se va deschide

de: Sabina Anastasia
06 10. 2023

E oficial! Conglomeratul multinațional suedez IKEA, care proiectează și vinde piese de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri și servicii pentru casă, face primele demersuri pentru a deschide o nouă unitate comercială în România. Unde va fi poziționat magazinul și ce informații se știu până în prezent.

IKEA vrea să deschidă un nou magazin

IKEA este un conglomerat suedez, considerat cel mai mare vânzător de mobilă din lume la începutul secolului XXI. În prezent, operează peste 300 de unități comerciale în întreaga lume. În România, magazinele fizice ale comerciantului cu amănuntul pot fi găsite doar în București și Timișoara.

Conglomeratul multinațional suedez ar fi hotărât să se extindă în România, deschizând un nou magazin în municipiul Iași, potrivit Ziarul de Iași. Acesta ar urma să fie construit în cartierul Păcurari, unde conducerea retailerului intenționează să cumpere un teren de 50 de mii de metri pătrați.

Cât ar costa terenul cumpărat în Iași

În octombrie 2022, Ermes Holding SRL, proprietar al terenului pe care ar urma să fie construit noul magazin, a obţinut de la Primăria Iaşi un certificat de urbanism pentru patru parcele de teren ce fac obiectul unui antecontract de vânzare-cumpărare încheiat cu IKEA pe 14 iulie 2022.

Potrivit sursei citate, obiectul primisiunii de vânzare constă în achiziția, cu finalizare în maximum trei ani, a unei suprafețe totale de teren de 52.105 metri pătrați. Este vorba despre patru parcele de teren, aflate în proximitatea magazinului de bricolaj Brico Depot.

Părțile implicate în tranzacția de vânzare-cumpărare s-ar fi înțeles la un preț de 80 de euro pe metrul pătrat, astfel încât costul total al suprafeței achiziționate de IKEA s-ar ridica la 4,2 milioane de euro.

Zona în care va fi construit magazinul IKEA

Emiterea autorizației de construire a noului magazin IKEA ar putea fi obținută chiar în anul curent, datorită faptului că zona din cartierul Păcurari, Iași, unde va fi construită unitatea comercială este deja reglementată din punct de vedere urbanistic.

Parcarea magazinului IKEA ar urma să fie amenajată în zona din față a magazinului de bricolaj Brico Depot, potrivit sursei citate. Unitatea comercială propriu-zisă se va afla pe parcela de teren aflată la vest de lanțul de retail amintit. Despre investiția cu pricina, conducerea IKEA nu a transmis nimic concret.

Punctul de vedere al companiei suedeze

Reprezentanții IKEA România au comunicat că sunt deja prezenți în municipiul Iași prin intermediul unui punct de ridicare de comenzi. Cu toate acestea, se plănuiește explorarea altor modalități prin care clienții să aibă acces mai ușor la produsele comercializate.

„De îndată ce vom avea o evoluţie concretă a planurilor legate de Iaşi, vom fi mai mult decât bucuroşi să o împărtăşim cu publicul larg”, a comunicat compania.